88
Persoana fizică
Domiciliul de drept comun se stabileşte, aşa cum am arătat mai sus, ca urmare a manifestării de voinţă a titularului, în cazul majorului capabil, sau a manifestării de voinţă a titularului, unită cu încuviinţarea autorităţii tutelare, în cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani. De aceea domiciliul de drept comun se mai numeşte şi domiciliu voluntar.
Acelaşi voluntarism caracterizează şi schimbarea domiciliului de drept comun de vreme ce O.U.G. nr. 97/2005 reglementează numai procedura administrativă a schimbării domiciliului, dar nu şi motivele acestei operaţiuni.
Trebuie însă menţionat că în foarte multe cazuri persoanele fizice continuă să locuiască la părinţii lor şi după împlinirea vârstei majoratului aşa încât se consideră că, în astfel de situaţii, acestea îşi văd în mod automat convertit domiciliul legal în domiciliu de drept comun. Menţinerea domiciliului în aceeaşi locuinţă este însă tot rodul voinţei titularului, astfel că aceste situaţii nu infirmă caracterul voluntar al stabilirii domiciliului de drept comun.
Dovada domiciliului de drept comun se face, în principiu, cu cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau buletinul de identitate, articolul 11 din O.U.G.
nr. 97 /2005 fiind în acest sens: ,,actul de identitate este documentul care se eliberează
cetăţeanului român şi care face dovada identităţii, a domiciliului şi, după caz, a adresei de reşedinţă a titularului acestuia. Acest document se eliberează începând cu vârsta de 14 ani".
Menţiunile din cartea de identitate referitoare la domiciliul persoanei nu au însă
caracter constitutiv în ce priveşte determinarea acestuia, astfel că se va putea dovedi cu orice mijloc de probă că locuinţa statornică a persoanei în cauză, respectiv domiciliul acesteia, se află într-un alt loc decât cel indicat în documentul menţionat.
44.2. Domiciliul legal. Domiciliul legal este domiciliul stabilit de lege pentru anumite categorii de persoane fizice.
Categoriile de persoane fizice beneficiare ale domiciliului legal sunt: copilul minor; interzisul judecătoresc; persoana ocrotită prin curatelă, dar numai în acele cazuri în care curatorul este în drept să o reprezinte. Pot avea domiciliu legal şi cei chemaţi să
culeagă o moştenire.
Domiciliul legal are următoarele trăsături:
a) este stabilit de lege;
b) are semnificaţia unei măsuri de ocrotire a anumitor categorii de persoane fizice; c) coincide cu domiciliul de drept comun al persoanei care exercită ocrotirea.
Reglementarea domiciliului legal este cuprinsă în mai multe prevederi legale, dintre care le cităm pe următoarele: art. 14 şi art. 15 din Decretul nr. 31/1954; art. 100, 122, 147 C.fam.; art. 26 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 97/2005.
Din dispoziţiile legale care reglementează domiciliul legal rezultă că minorul are domiciliul legal, după caz, la:
a) părinţii săi;
b) părintele la care locuieşte statornic;
c) părintele care-l ocroteşte;
c) persoana fizică sau juridică la care este încredinţat în plasament; d) tutore.
