Identificarea persoanei fizice
91
Astfel, dacă orice persoană fizică are un domiciliu, de unde caracterul obligatoriu al domiciliului, ea poate avea sau nu şi o reşedinţă. Reşedinţa este deci facultativă.
Dacă domiciliul este stabil, reşedinţa nu are, prin definiţie, acest caracter ci este temporară.
Cu tot caracterul său temporar şi reşedinţa implică un oarecare grad de stabilitate, astfel că nu va avea acest statut hotelul folosit pentru un sejur pasager sau orice altă
locuinţă ocazională.
Singurul caracter comun al reşedinţei cu domiciliul este unicitatea1 sa, legea prevăzând că persoana fizică nu poate avea, în acelaşi timp, decât un singur domiciliu şi o singură reşedinţă.
Reţinem astfel că reşedinţa are următoarele caractere juridice: unicitatea, caracterul temporar (vremelnicia) şi caracterul facultativ.
Putem deci defini reşedinţa ca fiind atributul facultativ de identificare în spaţiu a persoanei fizice, prin indicarea locuinţei sale temporare.
Deşi importanţa reşedinţei este mai redusă decât aceea a domiciliului, totuşi ea prezintă utilitate pentru alte ramuri ale dreptului şi anume pentru dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul fiscal, dreptul comercial, dreptul muncii şi securităţii sociale, dreptul familiei, dreptul procesual civil, dreptul penal, în special în privinţa stabilirii competenţei unor autorităţi (judecătoreşti, administrative etc.), al unor drepturi şi obligaţii ale persoanei fizice titulare.
Principiul libertăţii stabilirii reşedinţei guvernează această materie.
Persoanele care locuiesc temporar mai mult de 15 de zile la altă adresă decât aceea de domiciliu sunt obligate să se prezinte la formaţiunea de evidenţă a populaţiei pentru înscrierea în cartea de identitate şi în documentele de evidenţă a menţiunii de stabilire a reşedinţei. Menţiunea de stabilire a reşedinţei se acordă pentru perioada solicitată, dar nu mai mult de un an şi are valabilitate pe timpul cât persoana locuieşte la reşedinţa stabilită. La expirarea termenului prevăzut în menţiune, persoana în cauză poate solicita înscrierea unei noi menţiuni de stabilire a reşedinţei.
Schimbarea reşedinţei este supusă aceloraşi reguli ca şi stabilirea sa.
Dovada reşedinţei se face, în principiu, cu menţiunile din cartea de identitate, dar şi cu orice alt mijloc de probă.
Secţiunea a VII-a. Starea civilă
46. Definiţie. Nu există o definiţie legală a stării civile. Ca urmare în doctrină au fost elaborate mai multe definiţii. 2
1 În sensul că unicitatea este o trăsătură a reşedinţei, a se vedea Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, op. cit., p. 416. În literatura juridică a fost exprimată şi opinia că prevederile art. 25 alin. (3) din O.U.G. nr. 97/2005, care statuează că persoana poate avea o singură reşedinţă, trebuie interpretate în sensul că aceasta, din punct de vedere administrativ, nu poate fi înregistrată decât cu o singură reşedinţă. Unicitatea nu ar fi deci o trăsătură a reşedinţei. A se vedea: M Mureşan, A. Boar, Ş. Diaconescu, Drept civil. Persoanele, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2000, p. 62; O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p. 192.
2 A se vedea, cu titlu de exemplu: Tr. Ionaşcu, Drept civil. Persoanele, 1959, p. 8 4; D. Lupu/eseu, Actele de stare civilă, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 5-11;
