"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » „Drept civil. Persoanele” de Eugen Chelaru

Add to favorite „Drept civil. Persoanele” de Eugen Chelaru

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

Ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil l l 9

63. Ridicarea interdicţiei. Fiind o măsură de ocrotire a persoanei fizice luată în considerarea existenţei unor cauze limitativ şi expres prevăzute de lege, în mod necesar interdicţia judecătorească va fi ridicată atunci când aceste cauze au încetat. Este ceea ce dispune expres art. 151 alin. ( 1) C.fam. Procedura ridicării interdicţiei este identică cu cea a punerii sub interdicţie (art. 35 din Decretul nr. 32/1954).

Hotărârea prin care s-a dispus ridicarea interdicţiei îşi va produce efectele de la data când aceasta a rămas irevocabilă. Hotărârea respectivă va fi comunicată de către instanţa care a pronunţat-o, instanţei locului unde s-a transcris hotărârea de punere sub interdicţie, spre a fi transcrisă şi ea în registrul special şi pentru a se face în acelaşi registru menţiune despre ridicarea interdicţiei, pe marginea hotărârii care a pronunţat interdicţia [art. 151 alin. (3) C.fam].

Secţiunea a III-a. Ocrotirea persoanei fizice prin curatelă

64. Felurile curatelei. Din cele mai sus expuse s-a putut constata deja că există

o curatelă a persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau a celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

Legea reglementează însă şi curatela capabilului, adică a acelei persoane care are capacitate deplină de exerciţiu dar care, datorită unor împrejurări speciale, nu-şi poate administra bunurile sau apăra interesele în condiţii mulţumitoare.

Între cele două forme de curatelă există diferenţe notabile, esenţiale fiind cele de regim juridic.

Astfel, pe când curatela incapabilului sau a persoanei cu capacitate de exerciţiu restrânsă este guvernată de regulile aplicabile tutelei, curatelei persoanei fizice cu capacitate de exerciţiu deplină îi sunt aplicabile regulile mandatului (art. 155 C.fam.).

65. Cazurile de instituire a curatelei. Cazurile în care poate fi instituită curatela persoanei fizice capabile sunt prevăzute de art. 152 C. fam. şi de alte reglementări speciale.

Articolul 152 C.fam enumeră cazurile instituirii acestei curatele şi evocă posibilitatea reglementării unor asemenea cazuri prin acte normative speciale, în următorii termeni:

,,În afară de alte cazuri prevăzute de lege, autoritatea tutelară va putea institui curatela: a) dacă din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, nu poate, personal, să-şi administreze bunurile sau să-şi apere interesele în condiţii mulţumitoare şi, din motive temeinice, nu-şi poate numi un reprezentant; b) dacă din cauza bolii sau din alte asemenea motive, o persoană, deşi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare;

c) dacă din cauza bolii sau din alte motive, părintele sau tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele persoanei ce reprezintă sau ale cărei acte le încuviinţează;

d) dacă persoana, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar general;

9.

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com