32
Persoana fizică
melor ştiri din care rezultă că persoana era în viaţă să fi trecut un an. Este ceea ce se dispune expres prin art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954. Din modul de redactare a dispoziţiei legale citate rezultă că nu orice absenţă de la domiciliu care are o durată
de un an poate conduce la declararea judecătorească a dispariţiei ci numai aceea în care absenţa ştirilor despre persoană în cauză creează o stare de incertitudine asupra împrejurării dacă această mai este în viaţă.
În situaţia în care prin probe se poate stabili cu certitudine care a fost data ultimelor ştiri din care rezultă că persoana era în viaţă termenul de un an se va calcula cu începere de la această dată.
Dacă nu există probe care să servească la stabilirea cu certitudine a datei ultimelor ştiri, termenul de un an prevăzut de lege se va calcula începând cu ultima zi a lunii în care se situează ultimele ştiri din care rezultă că persoana era în viaţă sau, după caz, de la ultima zi a anului calendaristic în care se situează ultimele ştiri din care rezultă că
persoana era în viaţă [ art. 1 7 alin. ( l) din Decretul nr. 3 1/1954].
În ce priveşte procedura declarării judecătoreşti a dispariţiei doctrina este în sensul că sesizarea instanţei poate fi făcută de orice persoană interesată.
Competenţa soluţionării în primă instanţă a cererii îi aparţine tribunalului în circumscripţia căruia persoana respectivă a avut ultimul domiciliu [art. 36 din Decretul nr. 32/1954, coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. g) C.proc.civ.].
Articolul 3 7 din Decretul nr. 32/1954 prevede că preşedintele instanţei care a primit cererea va dispune ca, prin intermediul primăriei şi al poliţiei să se culeagă cât mai multe informaţii cu privire la persoana a cărei dispariţie se cere a fi declarată. În acelaşi timp el va dispune afişarea cererii la ultimul domiciliu al persoanei şi la primărie, cu invitaţia ca orice persoană care ar putea da informaţii pentru soluţionarea cererii să
le comunice instanţei. Preşedintele instanţei va sesiza şi autoritatea tutelară spre a se numi un curator, dacă este cazul.
Conform art. 38 din acelaşi act normativ, ,,după trecerea a 45 de zile de la afişarea prevăzută de art. 37 alin. (2) din prezentul Decret 1, preşedintele va fixa termen de judecată, cu citarea părţilor. Persoana a cărei dispariţie se cere a fi declarată se citează
la domiciliu; în cazul când a avut mandatar general, va fi citat şi la acesta.
Judecata se va face ascultând concluziile procurorului".
Hotărârea irevocabilă prin care se declară dispariţia persoanei fizice nu are niciun efect asupra capacităţii de folosinţă a acesteia 2 ci are numai efectul îndeplinirii unei condiţii de fond, necesară şi prealabilă declarării judecătoreşti a morţii potrivit ipotezei de drept comun.
Legea nu prevede ce se întâmplă în cazul în care cel declarat dispărut apare, ceea ce a generat o controversă asupra faptului dacă este necesară sau nu declanşarea unei proceduri care să conducă la anularea hotărârii de declarare a dispariţiei.3
1 Pentru îndeplinirea acestei condiţii a se vedea C.S.J., secţ. civ., dec. nr. 1474/1 992, Dreptul nr. 7/1 993, p. 97.
2 Conform art. 1 9 din Decretul nr. 31 /1 954, ,,Cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte, rămasă definitivă".
3 Pentru prezentarea opiniilor exprimate, a se vedea: E. Poenaru, Drept civil. Teoria generală. Persoanele, Ed. Ali Beck, Bucureşti, 2002, p. 31 9-320; O. Ungureanu, C. Jugastru, op.
cit., p. 87-88.
