Dacă se dovedeşte că cel declarat mort trăieşte, instanţa va anula hotărârea şi va dispune să se comunice aceasta serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor de la primăria de domiciliu pentru a face cuvenita rectificare în registrul de stare civilă.
În planul dreptului civil hotărârea de anulare produce efecte nepatrimoniale şi efecte patrimoniale.
Principalul efect nepatrimonial al acestei hotărâri constă în înlăturarea cu efect retroactiv a încetării capacităţii de folosinţă a persoanei fizice.
Cu toate acestea, legea prevede unele excepţii de la efectul retroactiv al înlăturării încetării capacităţii de folosinţă a persoanei fizice. Astfel, potrivit art. 22 C.fam. ,,în cazul în care soţul unei persoane declarată moartă s-a recăsătorit, şi, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea nouă rămâne valabilă.
Prima căsătorie este desfăcută pe data încheierii noii căsătorii". În absenţa unei asemenea prevederi legale ar fi trebuit să renască prima căsătorie iar cea de a doua să
fie considerată nulă, pentru motiv de bigamie, ceea ce ar fi fost cel puţin nerezonabil.
Efectul patrimonial cel mai important este cel prevăzut de art. 20 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 conform căruia „cel care a fost declarat mort poate cere, după
anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze, decât dacă face dovada că
la data dobândirii ştia că persoana declarată moartă este în viaţă".
Observăm că dispoziţia legală citată reglementează două categorii de efecte patrimoniale: între cel ce fusese declarat mort şi moştenitorii săi, pe de o parte şi între aceeaşi persoană şi subdobânditorii bunurilor care au făcut parte din succesiune.
Pentru rezolvarea primei categorii de raporturi în literatura juridică s-a menţionat că moştenitorii au situaţia juridică a unor posesori ai bunurilor celui care fusese declarat mort.1
Urmează astfel să distingem între situaţia moştenitorului de rea-credinţă şi cea a moştenitorului de bună-credinţă, după cum aceştia au cunoscut sau nu faptul că persoana a cărei moarte a fost declarată judecătoreşte în realitate trăia.
Cel reapărut îi va putea pretinde moştenitorului de rea-credinţă următoarele:
- restituirea în natură a bunurilor sale, mobile sau imobile, ori de câte ori aceasta este posibil;
- plata valorii acestor bunuri, ori de câte ori restituirea nu mai este posibilă;
- remiterea preţului bunurilor înstrăinate cu titlu oneros către terţii de bună-credinţă
sau valoarea acestor bunuri din momentul formulării cererii;
- fructelor tuturor bunurilor din succesiune sau, după caz, valoarea acestora, inclusiv a celor care, din neglijenţă, nu au fost culese.
Cel reapărut îi va putea pretinde moştenitorului de bună-credinţă următoarele:
- restituirea în natură a bunurilor sale, mobile sau imobile, ori de câte ori aceasta este posibil;
1 Ibidem, p. 88 şi urm. A se vedea şi G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, op. cit., p. 365.
