rezultatul aparţine categoriei riscului permis.
1 A se vedea supra, Secţiunea a 3-a, § 1 , 1.1.
2 F. Streteanu, op. cit., p. 420.
Uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă
95
Conduita medicală omisivă se suprapune totdeauna unui risc preexistent, întrucât aceasta este premisa care face actuală o obligaţie pozitivă, de a acţiona.
În acest caz, condiţia se va realiza atât în situaţia în care riscul preexistent este sporit, cât şi în situaţia în care riscul nu este diminuat: ,,omisiunea de a diminua riscul existent echivalează cu crearea acestuia pe terenul imputabilităţii obiective"'.
Spre exemplu, riscul diagnosticării greşite există, de principiu, în cazul anumitor simptomatologii; omisiunea medicului de a supune pacientul unor investigaţii suplimentare în vederea clarificării cauzelor constituie o atare omisiune, întrucât nu a diminuat acest risc.
După parcurgerea acestei etape, când se constată că, în abstract, conduita medicală a fost aptă de a crea un risc nepermis pentru viaţa sau integritatea corporală a unei persoane, analiza se întregeşte prin observarea celei de-a doua condiţii: b. Concretizarea stării de pericol în rezultat
Aceasta presupune ca rezultatul să fie, în concret, o consecinţă
a acelei stări de pericol care a fost creată, agravată, respectiv care nu a fost diminuată prin conduita examinată.
Rezultatul nu trebuie să fie consecinţa exclusivă a stării de pericol. Însă atunci când rezultatul se produce independent de existenţa sau inexistenţa acelei stări de pericol, în afara acesteia, el nu mai este imputabil autorului conduitei analizate.
Spre exemplu, rămâne responsabil pentru decesul unei persoane medicul care, printr-o greşeală de tehnică chirurgicală, a făcut necesară prelungirea îngrijirilor medicale şi administrarea unor medicamente puternice, care au provocat organismului deja tarat un stop cardiac, chiar dacă nu medicul chirurg a fost responsabil de administrarea acestor medicamente. Nu se poate vorbi în această
situaţie de un aşa-numit risc deviat, acela care, conform teoriilor clasice, ,,întrerupe lanţul cauzal", în măsura în care pericolul creat prin fapta medicului chirurg a înlesnit, a favorizat efectul letal al medicaţiei ulterioare; riscul în această situaţie nu este „deviat", ci doar „continuat" de acţiunile ulterioare, care îl concretizează.
