Acelaşi raţionament pare că a fundamentat, alături de alte argumente, achitarea medicului şef de secţie acuzat pentru ucidere din culpă pentru fapta de a nu fi asigurat necesarul de personal în cadrul secţiei, faptă care ar fi favorizat lipsa unei intervenţii eficiente când în secţie a izbucnit un incendiu; fără a fi explicitat ipoteza riscului egal şi concluzia inexistenţei legăturii de cauzalitate, instanţa face o aplicare întocmai a teoriei imputării obiective, reţinând, pe de o parte, că o serie de măsuri organizatorice fuseseră luate, dar, pe de altă parte, şi că „lipsa acută de personal ce a dus la situaţia ca un singur asistent să aibă în supraveghere 11
nou-născuţi este lipsită de relevanţă, pentru că şi în această situaţie, dacă inculpata C.F.D. (asistenta de gardă - n.a.) şi-ar fi îndeplinit obligaţia de supraveghere permanentă a salonului şi ar fi lăsat un alt cadru medical în locul său, incendiul ar fi fost observat din momentul izbucnirii"2. Surprinzător în această speţă este însă
faptul că acest raţionament nu a împiedicat condamnarea în cauză a altor persoane, fizice şi juridice, pentru culpa organizatorică
constând în neafectarea unui personal suficient, deşi argumentul de mai sus ar fi putut fi reţinut şi în favoarea lor, cu aceeaşi semnificaţie - aceea a riscului egal.
Într-o altă cauză, în care se reproşează medicului, de către instanţa de apel care l-a condamnat pentru ucidere din culpă, în esenţă, că nu a efectuat anume investigaţii suplimentare şi nu a administrat unei paciente „masă trombocitară", instanţa de recurs reţine, la fel ca prima instanţă, că aceste omisiuni nu constituie cauza decesului: ,,investigaţiile suplimentare de laborator şi rezultatele acestora ar fi avut doar un caracter formal, de confinnare a 1 C.A. Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia nr. 796 din 3 decembrie 201 5, precitată.
2 C.A. Bucureşti, Secţia a II-a penală, decizia penală nr. 537/201 5, nepublicată (cauza cunoscută sub denumirea „Maternitatea Giuleşti").
Uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă
99
diagnosticului (care fusese deja stabilit - n.a.) şi nu ar fi modificat conduita terapeutică, ce a fost corectă"; totodată, s-a reţinut că
