66
Infracţiunile asociate malpraxisului comise de persoana fizică
care stă la baza acestei cărţi, această teză a fost criticată de doi dintre membrii comisiei (Prof Dr. F. Streteanu şi Prof Dr. C. Rotaru), care au apreciat că şi în această ipoteză suntem tot în prezenţa cazului de la art. 16 lit. b) teza I C.proc.pen.; autoritatea lor ştiinţifică mă
face să-mi reconsider opinia; chiar dacă vechile mele argumente încă îmi plac, având deplină încredere în discernământul ştiinţific al criticilor mei mai degrabă decât în al meu, am decis să le urmez aici îndrumările; conchid că fapta există, lipsind însă condiţia ataşată elementului material care o face să fie infracţiune.
De altfel, discuţia nu are consecinţe importante pentru rezolvarea laturii penale a procesului; are, însă, pentru modul de soluţionare a laturii civile: dacă se reţine că fapta nu există, acţiunea civilă se va soluţiona (prin respingere); dacă se reţine că fapta nu este prevăzută
de legea penală, acţiunea civilă va rămâne nesoluţionată.
b.2. A doua ipoteză este aceea în care constatăm că există o neconcordanţă între conduita profesională reclamată de caz (conduita ideală) şi conduita concretă.
În această situaţie se trece la verificarea celorlalte elemente de conţinut ale infracţiunii: întâi, în latura obiectivă, legătura de cauzalitate (infra, §3); apoi, dacă se stabileşte că aceasta există, se trece la verificarea condiţiilor în latura subiectivă (infra, Secţiunea a 4-a).
Semnalez aici ( am să dezvolt în secţiunea corespunzătoare) şi că
identificarea unui astfel de standard care nu a fost respectat rezolvă
şi o parte din problematica laturii subiective ( e drept, nu cea mai complicată parte): de plano, aceasta are şi semnificaţia că făptuitorul trebuia să prevadă urmarea (urmarea abaterii de la conduita ideală), realizând astfel prima dintre condiţiile culpei rară prevedere 1•
condiţiile în care fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul arecaracter omisiv, iar constatarea faptului că în sarcina acestuia nu poate fireţinută vreo inacţiune culpabilă nu poate conduce decât la concluzia că
fapta nu există" (C.A. Bucureşti, Secţia a II-a penală, decizia nr. 1422/2020,nepublicată).
1 Pentru cel care a ajuns până aici cu lectura şi, având de soluţionat multe dosare penale, e descurajat de atâtea obiective şi etape şi, la fiecare dintre ele, de atâtea explicaţii: la sfârşitul cărţii sunt ataşate o schemă şi nişte desene, în care am încercat să descriu pe câte o pagină toţi aceşti paşi.
