Poveştile relatate de taţi din micile lor excursii cu copiii suntuneori atât de atipice pentru copil, încât unele mame nici nu ledau crezare. ,,Nu, pur şi simplu nu pot să cred aşa ceva! Luise amâncat cu tine la McDonald's o farfurie plină de cartofi prăjiţi?!",a exclamat odată o mamă. Luise avea pe vremea aceea un an şijumătate şi suferea de fapt de o problemă de nutriţie. În realitate,tatăl intrase rapid împreună cu ea în localul de fast-food, doarpentru că îi era lui foarte foame. Evident că nu era deloc planificat ca fiica lui cea micuţă să-i mănânce toţi cartofii prăjiţi! Tatălpovestea că a rămas el însuşi năucit!
Mama a reuşit să dea crezare poveştii abia când scena s-a repetat, iar ca dovadă, tatăl a filmat-o cu telefonul.
Acea situaţie în care, în funcţie de prezenţa sau de absenţamamei, copiii mici se comportă diferit în relaţia cu tatăl sau cândacesta este de faţă este un fenomen foarte des întâlnit. ,,Se jucafoarte voios cu mine, până când a intrat mama pe uşă. Atunci aînceput să scâncească din nou şi a avut nevoie de suzeta lui! Vă
rog, cum se explică aşa ceva?!"
Desigur că acest fenomen poate avea diverse cauze. Dar, la oanumită vârstă, el înseamnă exact ceea ce descrie tatăl: ,,Cu tatasunt mare, cu mama sunt încă bebeluş!" Când ambele aspectesunt în interiorul unui bebeluş, se poate întâmpla ca ele să fiedistribuite în acest fel.
Noroc că tatăl a putut fi înainte singur cu copilul şi acestaa avut astfel şansa să-i arate tatălui şi cealaltă latură! Cu cât uncopil are mai des ocazia să experimenteze astfel de situaţii în doi,împreună cu tata, cu atât mai repede va fi capabil să-i arate şimamei latura lui de „copil mare".
Problema cu aceste „soluţii de împărţire în două" ale copilului este următoarea: atât timp cât mama vede exclusiv laturade bebeluş a copilului ei, nu-i trece nici măcar în vis prin mintecă lucrurile ar putea sta altfel în relaţia cu tatăl. ,,Dacă copilul
p
@) p
Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERă
(hrănirea lui, culcatul şi toate celelalte) sunt pentru mine atâtde dificile şi de stresante, cum ar putea fi oare tata în stare să lefacă de unul singur?" Într-adevăr, nici măcar unii dintre taţi nu-şipot imagina aşa ceva! Dacă tatăl a avut parte de copilul său doarîn formulă de trei şi întotdeauna doar în prezenţa mamei sau celmult când ea era în camera alăturată, atunci este foarte posibil catot astfel să perceapă şi el lucrurile.
Dacă tatăl continuă să respecte pur şi simplu regulile de până
acum ale perioadei de început şi o lasă în continuare pe partenera lui la cârmă, atunci, în anumite condiţii, excursiile de tipultata-şi-copilul, atât de utile copilului, nici nu vor putea avea loc.
Dacă taţii înregistrează adesea în această etapă succese atât derăsunătoare, acest lucru nu se datorează doar faptului că un tată
face multe lucruri altfel decât mama, acest lucru ţine şi de acelfenomen magic conform căruia tata nu este mama. Din perspectiva bebeluşului, el este celălalt - antipolul „diadei".
EU SI TU
Bebeluşii se integrează foarte lent în reţelele noastre socialecomplexe. Într-o primă fază, ei sunt îndeosebi fiinţe-pereche. Cualte cuvinte, capacitatea lor de a se putea adapta unui singur partener est«: ideală pentru început. Unora dintre ei, acest lucru lise „citeşte" pe chip. Dacă sunt în braţele mamei - seamănă cumama. Dacă sunt în bratele tatălui - seamănă cu tata. Dar si felul
'
