Principii pragmatice 93
(IV) maxima m o d e s t i e i (pentru acte expresive şi reprezentative)submaxime: (a) diminuează creditul acordat propriei persoane(b) augmentează discreditarea propriei persoane;
(V) maxima a c o r d u I u i (pentru acte reprezentative)submaxime: (a) diminuează dezacordul dintre tine şi celălalt(b) augmentează acordul dintre tine şi celălalt;
(VI) maxima s i m p a t i e i (pentru acte reprezentative)submaxime: (a) diminuează antipatia dintre tine şi celălalt(b) augmentează simpatia dintre tine şi celălalt.
Primele patru maxime sunt perechi, având în vedere aceleaşiscale: cost I beneficiu (primele două) şi discreditare / credit (maximeleIII şi IV), dar raportate la emiţător (11, IV) şi, respectiv, la receptor;ultimele două maxime ţin seama de relaţia dintre emiţător şi receptor,operând cu scala acord I dezacord şi, respectiv, simpatie / antipatie.
După Leech, există o ierarhie după importanţă a acestor maxime,maximele I şi III fiind mai puternice decât perechile lor, maximele lişi IV; ele impun mai multe restricţii comportamentului comunicativ,pentru că politeţea este orientată cu precădere spre receptor. În modsimilar, submaximele (a) ale fiecărei maxime sunt mai importantedecât cele notate cu (b), pentru că politeţea negativă - a evităriidezacordului - are o pondere mai mare decât cea pozitivă - a căutăriiacordului. De asemenea, politeţea faţă de receptor este mai importantă decât cea faţă de o altă persoană (ibid., 1 33).
Majoritatea comentatorilor modelului discutat au semnalatcaracterul său foarte abstract şi dificultatea de a-l aplica uzurilorreale (Fraser, 1 990, 227; Watts, Ide, Ehlich (eds.), 1992, 7), întrucâtautorul nu precizează condiţiile de funcţionare a maximelor şi ascalelor care permit evaluarea gradului de politeţe adecvat în diverse contexte comunicative.
2.4.Analiza critică a teoriilor politeţii propuse de Brown şi Levinsonşi de G. Leech a condus-o pe C. Kerbrat-Orecchioni spre elaborareaunui sistem care realizează o sinteză personală a acestor teorii(Kerbrat-Orecchioni, 1 992, 1 57-318). Conceptele de bază sunt celeintroduse de Brown şi Levinson, dar, în acelaşi timp, autoareastabileşte explicit corespondenţe între componentele propriuluisistem şi maximele lui G. Leech. Este preluată, de asemenea, conceperea politeţii ca o noţiune scalară (şi nu dihotomică), deci ideea
