96 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
culturale şi chiar individuale (în societăţile asiatice, de exemplu, eleau o importanţă crucială).
Autoarea realizează o bună sistematizare a manifestărilorlingvistice ale politeţii, semnalând însă şi rolul mijloacelor paraverbaleşi nonverbale.
Fiecărui tip de politeţe îi corespunde un tip specific de mijloacede expresie. Pentru politeţea negativă (faţă de receptor) suntcaracteristice procedeele cu funcţie de atenuare (engl. softeners,
mitigators, downgraders etc.). Acestea pot fi substitutive (presupunând înlocuirea formulei directe cu una indirectă) şi aditive(presupunând adăugarea unor elemente la formula directă folosită).
Pentru politeţea pozitivă (faţă de receptor) sunt caracteristiceprocedeele cu funcţie de intensificare, a căror esenţă este hiperbola.
Comportamentul emiţătorului faţă de el însuşi implică procedeevariate de agravare sau atenuare, în funcţie de natura actului agresivconsiderat (de exemplu, agravare prin determinări cu conţinut negativsau prin intensificatori, în cazul unor acte expresive implicând referirila defecte proprii, atenuare prin litotă sau prin formule de dezarmarea interlocutorului, în cazul autocomplimentelor).
Referindu-se la rolul politeţii în organizarea schimburilor verbale,C. Kerbrat-Orecchioni face apel la conceptul de „organizarepreferenţială", esenţial pentru modelul etnometodologic. Autoareaobservă că reacţia pozitivă a receptorului, uneori chiar în detrimentulmaximei calităţii, reprezintă, de obicei, varianta preferată, afirmândcă se poate vorbi de o coincidenţă între categoria actelor preferateşi cea a actelor politicoase (Kerbrat-Orecchioni, 1 992, 237-238). Nueste exclusă însă posibilitatea ca reacţia negativă să constituie şiea varianta preferată. Cazurile citate sunt intervenţiile care urmează
după o autocritică (A: Te-am plictisit cu poveştile mele. B: Deloc.)
sau după un compliment (A: Rochia asta e foarte frumoasă. B: Nu a
ieşit cum aş fi vrut.).
C. Kerbrat-Orecchioni menţionează, de asemenea, un aspectsesizat şi de G. Leech: competiţia între locutorii care îşi dispută
întâietatea în materie de politeţe, acel „joc negociator" al declaraţiilorşi contestărilor rituale (ibid., 239), caracteristic anumitor tipuri desituaţii comunicative şi de schimburi verbale.
2.5. O altă perspectivă asupra politeţii este aceea a c o n t r a c t u I u i c o n v e r s a ţ i o n a I, propusă de B. Fraser şi W. Nolen (Fraser,
