Principii pragmatice 97
Nolen, 1 98 1 ; vezi prezentarea de sinteză din Fraser, 1 990, 232-234).
Autorii consideră că între participanţii la o conversaţie se stabileşteo relaţie de tip contractual, implicând recunoaşterea unor drepturi şiobligaţii reciproce. Pe această bază sunt definite expectaţiile mutualeale interlocutorilor. Există şi opinii conform cărora o astfel de definiţieeste prea largă - şi, deci, prea puţin semnificativă -, în măsura în.
care tot ceea ce este adecvat (lingvistic şi nonlingvistic) esteconsiderat politicos (Watts, 1 992, 46). Contractul iniţial poate firenegociat (prin ajustarea drepturilor şi a obligaţiilor) dacă în cursulconversaţiei se produce o schimbare de context, în sensul modificăriidistribuţiei puterii, a scopurilor şi intenţiilor partenerilor. Unele drepturişi obligaţii sunt impuse prin convenţie, fiind aplicabile oricăreiconversaţii (regulile accesului la cuvânt, folosirea unui limbaj inteligibiletc.); altele sunt impuse de un anumit cadru institutional (de exemplu,la un proces, martorii nu pot vorbi decât atunci când sunt întrebaţi).
În aceste situaţii, nu se poate produce (re)negocierea contractului.
Însă în cazul în care drepturile şi obligaţiile sunt determinate derelaţiile comunicative anterioare ale participanţilor sau de particularităţisituaţionale, acestea pot fi (re)negociate, în funcţie de percepţiaindividuală a celor implicaţi privind rolul fiecăruia, puterea şicircumstanţele schimbului verbal în curs. Toţi factorii care intervin înstabilirea drepturilor şi obligaţiilor participanţilor joacă un rol importantîn definirea tipurilor de acte admisibile sub aspectul forţei şi alconţinutului ilocuţionar. A fi politicos înseamnă a acţiona în limiteletermenilor şi condiţiilor contractului conversaţional în curs. Politeţea apare deci ca un set de constrângeri asupra comportamentuluicomunicativ al participanţilor. După cum s-a observat însă (Watts, 1 992,46), din prezentarea autorilor nu rezultă câte asemenea constrângeridefinesc un comportament politicos, în condiţiile în care naturainteracţiunii verbale este prin excelenţă variabilă în raport cu unansamblu cuprinzător de factori (situaţionali, sociali, legaţi de scopurileinteracţiunii, de stilul limbii folosit etc.).
În concepţia lui Fraser şi Nolen, politeţea nu este detectabilă înanumite aspecte de moment ale conversaţiei (devieri de la formelede expresie directe, cele mai eficiente), ci este o trăsătură generală,prezentă în orice conversaţie. Politeţea este un semn al fidelităţiifaţă de principiul cooperativ, cooperarea însemnând respectareacontractului conversaţional.
