R. Watts susţine că universalitatea poate fi admisă numai la nivalulcomportamentului politic, ca mod de a explica faptul că indivizii suntcapabili să interpreteze trăsăturile activităţii sociale pentru a se angajaîntr-o interacţiune verbală adecvată social. Comportamentul politicos va putea fi considerat universal numai atunci când se vademonstra tipologic că orice cultură face uz de strategii voliţionaleale comportamentului egocentric (ibid., 69).
Distincţia între comportamentul politic şi cel politicos, propusă deR. Watts, prezintă unele asemănări cu un punct de vedere exprimatanterior de G. Kasper. Aceasta vorbea însă nu despre două formede comportament, dintre care numai una este definită drept politeţe,ci despre două concepţii asupra politeţif: una care subliniază trăsăturavoliţională a fenomenului şi alta care îl priveşte drept indexare socială,operând independent de scopurile urmărite de emiţător şi având
1 00 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
forme de expresie în toate limbile. Distincţia dintre limbi, susţineautoarea, ar consta în obligativitatea indexării sociale în diversecontexte comunicative (Kasper, 1 990, 1 96-1 97).
Afirmaţiile Gabrielei Kasper par a-şi găsi confirmarea în constatările pe care le-am făcut asupra actualizării strategiilor politeţii,descrise de Brown şi Levinson, în româna regională faţă de românaliterară. Varietăţile regionale ale românei actualizează cu precădereanumite strategii, deşi în limba literară pot fi identificate toatestrategiile. Aceasta, pentru că între comunităţile rurale şi cele urbane există diferenţe în valorizarea diverselor variabile careguvernează alegerea strategică. În societatea contemporană seobservă totuşi o evoluţie în direcţia reducerii forţei coercitive atiparelor culturale tradiţionale şi o disponibilitate pentru „importul"
de strategii specifice mediilor urbane, în strânsă corelaţie cudeschiderea reţelelor comunicative (lonescu-Ruxăndoiu, 1 999,1 09-11 0, 11 7).
3. Politeţe şi impoliteţe
Creşterea interesului pragmaticienilor pentru aspectele comunicării conflictuale (vezi supra, sub 11.A.6.), a căror considerare esteabsolut necesară pentru a avea o imagine adecvată a dinamiciiinteracţiunii verbale, se corelează cu aducerea în discuţie aconceptului de i m p o Ii te ţ e, definit ca atac deliberat la adresa euluiindividual {engl. face) al interlocutorului, având efecte disarmoniceîn plan social.
J. Culpeper priveşte impoliteţea drept „parazit al politeţii"
(Culpeper, 1 995, 355) şi schiţează, în consecinţă, un cadru de analiză
a impoliteţii paralel cu acela propus de P. Brown şi S. Levinson, darorientat în sens invers. El distinge:
-impoliteţea d ir e c t ă (engl. on record), în cazul în care ataculla adresa eului interlocutorului este performat direct şi neambiguu,în circumstanţe în care eul este relevant şi nu poate fi minimalizat;
- impoliteţea p o z i t i v ă, în cazul căreia sunt afectate intenţionatcerinţele eului pozitiv al interlocutorului;
