Pragmatica: mod de constituire, orientări, domeniu 1 9
afectează uzul lingvistic sub aspectul formei şi al semnificaţiilor.
Ceea ce este caracteristic perspectivei pragmatice este depăşireamodului mai vechi de înţelegere a contextului ca un dat aprioric,care limitează posibilităţile de manifestare ale participanţilor laschimbul verbal, în favoarea unei înţelegeri dinamice a acestuia,drept cadru structurat şi activat continuu, într-un mod specific, pebaza interacţiunii comunicative (Bazzanella, 1 994, 40).
Definiţiile date conceptului menţionat sunt destul de diverse. Încele ce urmează, vom utiliza definiţia dată de S. Levinson, caredistinge în structura oricărui context trei tipuri de componente:(a) o componentă s o c i o I o g i c ă , reprezentată de s i t u a ţ i a d ec o m u n i c a r e , incluzând date despre identitatea, rolul şi statutulsocial al participanţilor, precum şi despre locul şi momentul comunicării;(b) o componentă p s i h o I o g i c ă ( c o g n it i v ă ), incluzând toated a t e l e ( i n f o r m a ţ i i s a u s u p o z i ţ i i ) despre ce ştiu, cred sauconsideră de la sine înţeles participanţii şi despre i n t e n ţ i i Ie lor însituaţia dată;
(c) o componentă l i n g v i s t i c ă , referitoare la l o c u l î n c a r es e i n s e r e a z ă e n u n ţ u l considerat în ansamblul discursiv dincare face parte (Levinson, 1 983, X, 5).
Se adaugă, la aceşti parametri de bază, param·etrii legaţi detrăsăturile specifice sau universale ale interacţiunii sociale.
Această definiţie reflectă, pe de-o parte, faptul că pragmatica,fiind un studiu al uzului limbii, reintegrează structurile şi formelelingvistice în cadrul social şi psihologic în care sunt produse şiinterpretate (vezi componentele (a) şi (b)), pe de altă parte, faptul că
obiectul acestui studiu depăşeşte limitele sintactice consacrate, alepropoziţiei sau ale frazei (vezi componenta (c)). De altfel, privindlimba nu ca sistem, ci ca activitate umană, pragmatica nu operează
cu p r o p o z i ţ i i (structuri gramaticale specifice), ci cu e n u n ţ u r i(produse ale activităţii de enunţare). Deşi este frecventă coincidenţaîntre enunţuri şi propoziţii, cele dintâi pot avea şi dimensiuni inferioaresau superioare celorlalte. Indiferent de aceasta însă, enunţurile suntinterconectate în procesul comunicativ prin mecanisme specifice,pe care pragmatica le relevă şi le utilizează în interpretarea datelorfaptice. Ea se defineşte astfel ca o cercetare t r an s f r as t i c ă.
