semanticilor intensionale - nu se poate realiza independent de oserie de aspecte pragmatice ale sensului (emiţător, momentulenunţării, qeterminarea referentului prin raportare la alte enunţurietc.). În plus, o serie de unităţi lexicale prezintă un grad ridicat denedeterminare semantică, fapt care impune cu necesitate raportareala condiţiile enunţării. Din această categorie fac parte: numeroaseconective (chiar conjuncţia copulativă şi, care poate coordona nunumai unităţi conşiderate ca perfect echivalente şi, deci, enumerabileîntr-o ordine aleatorie, ci şi unităţi „decalate" în raport cu un anumitcriteriu - de exemplu, cel temporal, conjuncţia putând avea sensullui şi apoi - ceeâ ce impune o succesiune fixă în enumerare),elemente deictice (adverbele Încolo, Încoace, exprimând relaţiitemporale: ,,mai demult", respectiv „în vremea din urmă, mai recent",şi nu spaţiale), cuvinte care îndeplinesc funcţii conversaţionalespecifice (cum ar fi adverbele bine, bun, aşa, păt). Excluderea lordin discuţie ar face ca descrierea lexicală a diverselor limbi să fieincompletă (Levinson, 1 9.83, 33-35).
4.2. Deşi d e f i n i ţ i i I e d a t e p r a g m a t ic i i se caracterizează
prin diversitatea formulărilor, toate conţin, într-o formă sau alta, ideeacă pragmatica propune u n a I t f e I d e s e m a n t i c ă . Într-o sinteză,Ch. Fillmore distingea - în afara accepţiei date de S. Levinson, lacare ne-am referit anterior - următoarele accepţii mai frecvente aletermenului:
• domeniu al motivării (explicării) anumitor tr�sături ale structuriilingvistice (de exemplu, folosirea persoanei sau a timpurilor)prin referire la activităţi umane;
Pragmatica: mod de constituire, orientări, domeniu 1 7
• domeniu al deducţiilor prin care se obţin informaţii (de natură
semantică - n. n., L 1.-R.) pe care gramatica nu le poate furniza;
• domeniu al unităţilor care nu pot fi înţelese sau interpretate prinintermediul condiţiilor de adevăr;
• domeniu al informaţiilor necodate în limbă;
• domeniu al sensurilor care nu sunt asociate prin convenţie custructuri sau forme lingvistice specifice (Fillmore, 1 987, 1 7-1 8).
Modul de formulare a propriei opinii: pragmatica are ca obiect
„relaţia dintre limbă şi activităţile umane sau interacţiunea saurecunoaşterea contextului etc." (ibid. , 1 6), exprimă, prin structurasintactică disjunctivă adoptată, sugestia că diferentele
'
sunt aparente.
