Pragmatica: mod de tonstituire, orientări, domeniu 13
perspectivei funcţionale în cercetarea lingvistică (M. A. K. Halliday,funcţionaliştii praghezi), specialiştii care s-au ocupat de studiereaformelor deixisului (îndeosebi E. Benveniste şi Y. Bar-Hillel) sau ceicare au aprofundat problemele distincţiei dintre enunţ şi enunţare(J. Dubois, E. Benveniste, Tz. Todorov).
2.3. Dezvoltarea cercetărilor de pragmatică reprezintă un moment de continuitate în evoluţia lingvisticii, dar, în acelaşi timp, şi unmoment de cotitură. Continuitate pentru că, aşa cum afirma G. Leech:
„Colonizarea ei nu a fost decât ultimul stadiu al unei expansiuni învaluri succesive a lingvisticii, de la o disciplină îngustă, ocupându-sede datele fizice ale vorbirii, la o disciplină largă, incluzând forma,sensul şi contextul" (Leech, 1 983, 2); cotitură pentru că, aşa cumam subliniat anterior, pragmatica marchează o schimbare deperspectivă în lingvistica modernă, prin acceptarea ideii uneicondiţionări multiple în interpretarea datelor şi prin concepereadinamică a limbii.
3. Orientări teoretice şi metodologice
3.1. Extinderea şi diversificarea continuă - mai ales în ultimeledecenii - a investigaţiilor înglobate sub eticheta de „pragmatică" i-audeterminat pe unii specialişti să vorbească despre o fragmentare adomeniului, care ar deveni proteic, lipsit de coerenţă (Verschueren,1 987a, 3-4). S-ar confirma astfel ideea, exprimată prin anii '50 aisecolului trecut de Y. Bar-Hillel, că pragmatica ar fi un fel de „coş degunoi" (wastebasket), în care cercetătorii aruncă tot ceea ce nu potexplica în limitele modelelor pe care le adoptă. În realitate însă, faptulcă pragmatica este prin natură un domeniu diversificat (Verschueren,1 987b, 7) explică gradul său ridicat de permeabilitate sub aspectteoretic şi metodologic (Haslett, 1 987, 115-11 6).
Orientările actuale se situează între înţelegerea pragmaticii caun nivel aparte într-o teorie integrată a limbii, alături de sintaxă,fonologie şi semantică (Levinson, 1 983, 33), şi înţelegerea acesteiaca o nouă modalitate de a privi datele şi metodele de analiză a limbii,la toate nivelurile structurale, deci traversând întregul spaţiu lingvistic(Maingueneau, 1 990, 3, dar şi, mai înainte, Diller, Recanati, 1 979, 3;
14 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
Verschueren, 1 987a, 5 etc.). Vezi, de exemplu, separarea netă anivelului sintactic, semantic şi pragmatic în unele lucrări de lingvistică
textuală (Dressler, 1 972; Plett, 1983), dar şi - mai nou - cercetărilede morfopragmatică (Dressler, Merlini Barbaresi, 1 994) sau celereferitoare la conectorii pragmaticii (Schiffrin, 1 987).
3.2. În general, se conturează o viziune „continentală" asupradomeniului pragmaticii şi una prezentă în lucrările specialiştilorbritanici şi americani (Verschueren, 1 987a, 4), cu repercusiuni înplanul metodologiei şi al metalimbajului.
3.2.1. Pragmatica şcolilor continentale, mai legată de tradiţiilecercetării lingvistice, este - cel puţin până spre 1 990 -
p r e p o n d e r e n t a c t i o n a l ă, centrată îndeosebi asupra poluluiemiterii. Întemeindu-se pe distincţia e n u n ţ (structură, produs) -
enunţa re (activitate, proces) (vezi Dubois, 1 969; Benveniste, 1 970;Todorov, 1 970, şi alţii), ea pune accentul pe condiţionarea d i r e c t ă
