1 2 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
Acest fapt este strâns legat de o tendinţă mai largă în cercetărilemoderne din domeniul ştiinţelor umaniste de a depăşi un anumitnivel abstract şi speculativ, care le conferă o relevanţă limitată la uncerc de specialişti, şi de a le da o orientare practică mai accentuată,care să le permită să răspundă unor necesităţi sociale.
Un .stimulent al preocupărilor pentru utilizarea concretă a limbiil-a constituit extinderea studiilor referitoare la comunicare, în general, care nu se puteau dispensa de informaţiile privind funcţionareacomunicării verbale. Or, realitatea comunicării semnalează o altă
limită a teoriilor gramaticale: faptul că acestea au în vedere numaipropoziţia (sau fraza), şi nu ansamblul discursiv (textual sau conversaţional). Dezvoltarea lingvisticii transfrastice (lingvistica textuală,analiza discursului, analiza conversaţională etc.) s-a împletit, în modfiresc, cu aceea a pragmaticii (cf. şi Stati, 1990).
2.2.2. În filozofie, insatisfacţia faţă de pozitivismul· logic, care,etichetând drept lipsite de sens (meaningless) toate propoziţiile carenu puteau fi verificate ca adevărate sau false, anula posibilitatea dea studia semantic clase întregi de enunţuri (toate enunţurilenondeclarative) şi de discursuri (între care, şi discursul literar), adeterminat apariţia unei noi orientări, filozofia analitică. În modautonom, L. Wittgenstein, profesor la Cambridge, şi J. Austin, profesorla Oxford, contestând importanţa crucială pentru semantică acondiţiilor de adevăr, au subliniat rolul esenţial al uzului. Este binecunoscută formularea lui Wittgenstein meaning is use (,,sens înseamnă uz") (Wittgenstein, 1953, 43). În concepţia acestuia, a vorbio limbă este parte a unei activităţi, iar enunţurile sunt explicabilenumai în relaţie cu această activitate. ,,Jocurile lingvistice" (/anguagegames) pun în legătură limba, concepută ca un calcul (deci ca unsistem de reguli), cu realitatea pe care o interpretează, descriu şitransformă (Carlson, 1983, XIV).
În mod similar, susţinând că obiectul semanticii îl constituie actulde vorbire total în situaţia de vorbire totală, J. Austin recunoaştecondiţionarea contextuală a sensurilor (Levinson, 1983, 227).
Rezultă deci că, aşa cum s-a observat, nu lingviştii au descoperitterra incognita a pragmaticii, ci filozofii (Mey, 1993, 22).
2.2.3. Printre precursorii pragmaticii pot fi menţionaţi, deasemenea, antropologi ca B. Malinowski şi R. Firth, consideraţi deLevinson protopra!:Jmaticieni (Levinson, 1983, XII), dar şi adepţii
