Pragmatica: mod de constituire, orientări, domeniu 11
aceea a unei complementarităţi între semantică şi sintaxă, pe de oparte, şi pragmatică, de pe alta (cf. Mainguerieau, 1 990, 4). Ultimulpunct de vedere a fost mult mai net exprimat într-o lucrare ulterioară
a autorului (Morris, 1 946), în care acesta afirmă că pragmaticastudiază originile, uzurile şi efectele semnelor (Searle, Kiefer,Bierwisch (eds.), 1 980, VIII).
În aceeaşi epocă, tripartiţia lui Morris a fost adoptată şi deR. Carnap, dar ulterior acesta a definit pragmatica în diverse moduri(vezi Levinson, 1 983, 2-3). Până spre sfârşitul deceniului al 7-lea alsecolului al XX-iea însă, pragmatica a fost practicată ,,fără să fiepropăvăduită", cum se exprimă sugestiv S. Levinson (ibid., XII), adică
fără să-şi creeze un aparat teoretic şi o metodologie proprie.
2.2. Constituirea pragmaticii ca domeniu specific de cercetareeste rezultatul acţiunii mai multor factori. Este vorba despremodificările importante de perspectivă produse în lingvistică şi înfilozofia limbii. S. Levinson defineşte pragr:natica drept o „disciplină
reparatorie" (a remediai discipline), apărută ca reacţie atât faţă delingvistica chomskiană, cât şi faţă de pozitivismul logic.
2.2.1. În lingvistică, doctrina emiţătorului-receptor ideal şi agramaticii ca teorie a unei facultăţi mentale, independentă de oriceconsideraţii privind uzul şi funcţiile limbii, în care semanticii i seatribuie o poziţie periferică, a fost supusă unor multiple contestări.
Unele vin din interior, căci postchomskienii deplasează centrul depreocupări al generativismului înspre semantică, ceea ce face caproblemele condiţionării contextuale a sensurilor să fie de neocolit,iar tratarea lor în limitele stricte ale modelului „clasic" să fie practicimposibilă. Alte contestări sunt rezultat al dezvoltării unor cercetăriinterdisciplinare, care aduc în prim plan aceeaşi problemă a vari'abilităţii lingvistice, condiţionate social (sociolingvistica) sau individual(psiholingvistica).
Perspectiva autoreferenţială a lingvisticii structurale şi generative a apărut treptat ca nesatisfăcătoare pentru mulţi specialişti, careau devenit mai atenţi la formele reale de existenţă şi funcţionare adiverselor limbi. S-a remarcat caracterul polemic al pragmaticii, carea pus sub semnul întrebării sistemul de bază al priorităţilor încercetarea lingvistică (structură vs. uz, competenţă vs. performanţă,limbă vs. vorbire) (Armengaud, 1 985, 9).
