8 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
studiilor în acest domeniu, implicând o varietate deosebită a orientărilor teoretice şi metodologice pe care le reflectă, conjugată însă cu mari dificultăţi de acces, pentru cercetătorul român, la sursele de informare. Or, o sinteză
teqretică presupune cu necesitate o documentare directă cuprinzătoare, mai ales în condiţiile în care numărul lucrărilor cu acest profil, realizate atât sub forma unor volume de prezentare, cât şi sub forma - foarte la modă -a unor dicţionare organizate după criterii diverse, este în continuă creştere.
Pe de altă parte, utilizarea în cercetarea aplicativă a conceptelor teoretice permite o mai bună înţelegere a acestora, oferind o serie de indici diagnostici cu privire la aria lor de relevanţă, modul de funcţionare, aspectele neclare, eficienţa practică.
Desigur că şi în lucrările care au precedat volumul de faţă discutarea unor probleme de pragmatică generală nu a putut fi ocolită. În ambele există capitole consacrate delimitării obiectului pragmaticii, iar în prima lucrare (lonescu-Ruxăndoiu, 1991) sunt definite succint conceptele fundamentale cu care operează această disciplină. În expunerea care urmează, structurată
după o formulă „clasică", am lăsat în mod intenţionat unele spaţii libere. Astfel, dintre aspectele organizării pragmatice, nu m-am ocupat de deixis; de asemenea, nu am tratat teme privind organizarea conversaţiei şi analiza conversaţională. Pentru acestea, pot fi consultate capitolele I, li, III din secţiunea Ba volumului despre conversaţie (lonescu-Ruxăndoiu, 1999).
Ca şi în cazul volumelor precedente, printre obiectivele urmărite acum s-a numărat, alături de familiarizarea cititorilor cu domeniul pragmaticii, prezentarea mai detaliată a unor studii reprezentative, greu de găsit în bibliotecile din ţară. Fără îndoială însă că bibliografia avută în vedere sau semnalată în lista finală nu poate fi nici pe departe exhaustivă. Am insistat asupra acelor lucrări care reflectă în mai mare măsură perspectiva pentru care am optat-ţinând seama de criteriul eficienţei -în decursul timpului, în cercetările de pragmatică efectuate.
În ceea ce priveşte ilustrarea problemelor teoretice, urmând modelul celor mai multe sinteze existente, am apelat îndeosebi la exemple construite
ad-hoc, pentru care am imaginat şi descris contexte de utilizare. Procedeul poate fi relevant în măsura în care aspectele tratate ţin, în esenţă, de domeniul micropragmaticii. Există însă şi un număr de exemple extrase din texte literare şi chiar câteva exemple dintr-un corpus de interacţiune verbală
spontană în curs de constituire.
Volumul de faţă este destinat în primul rând studenţilor de la specializări ca: filologie, comunicare şi relaţii publice, jurnalistică, întrucât pragmatica a fost inclusă, cu îndreptăţire, ca disciplină în planurile de studiu universitare.
Cercul cititorilor i-ar putea include însă şi pe profesori, îndeosebi pe cei din învăţământul liceal, pe cercetătorii în domeniul lingvisticii, al comunicării şi chiar al sociologiei şi psihologiei, precum şi pe toţi cei pentru care comunicarea prin limbaj este o componentă importantă a activităţii lor profesionale.
