a structurii lingvistice a enunţurilor de diversele componente alecadrului situaţional în care are loc activitatea enunţiativă. Alegereapersoanei gramaticale, a modurilor şi timpurilor, a formelor deadresare, a unor modalităţi directe sau indirecte de exprimare aactelor verbale sunt o reflectare a relaţiilor de rol dintre interlocutori,a statutului şi distanţei sociale dintre aceştia, a unui anumit grad deintimitate, a unor atitudini individuale, a naturii private sau oficiale acadrului comunicativ etc. Cercetările sunt orientate în direcţiaidentificării unor c o n c o r d a n t e s i s t e m a t i c e între anumiteselecţii lingvistice şi anumiţi parametri situaţionali. În aceste condiţiiînsă, o distincţie clară între domeniul pragmaticii şi acela alsociolingvisticii sau al psiholingvisticii, care urmăresc, de asemenea,să detecteze intervenţia unor factori extralingvistici (sociali saupsihologici) în procesul utilizării unui idiom, devine destul de dificilă.
Dacă structura multor enunţuri este transparentă pentru cadrulenunţării, sunt totuşi numeroase cazurile în care enunţul în s i n eeste lipsit de mărci situaţionale.
Cf.: (1 ) Maria, dă-mi cartea de acolo!
(2) Maria, poţi să-mi dai cartea de acolo?
(3) Domnule profesor, aţi putea să ne aduceţi şi nouă cartea
aceea1
vs. (4) E două noaptea!-enunţ prin care exprimăm sugestia dea ne retrage de la o petrecere;
(5) Ce mere frumoase!-enunţ prin care exprimăm o solicitare.
Pragmatica: mod de constituire, orientări, domeniu 15
Enunţurile (4) şi (5), fără să prezinte indici lingvistici expliciţi (caenunţurile (1), (2), (3), în care apar forme ale adresării, o anumită
selecţie a persoanelor gramaticale. şi a modurilor verbale), vor fiînţelese fără nici o dificultate de colocutor în felul menţionat, într-unanumit context comunicativ.
3.2.2. Relaţia dintre emitere şi receptare implică funcţionarea unormecanisme mai profunde şi mai complexe decât acelea care îşigăsesc o reflectare nemijlocită în structura de suprafaţă a enunţurilor.
Este un aspect de care şcolile de pragmatică britanice şi americaneţin seama într-o măsură mult mai mare decât cele continentale,punând în valoare c o m p o n e n t a i n te r a c ţ i o n a I ă a comunicăriiverbale. În concepţia reprezentanţilor acestor şcoli, vorbitorul îl areîntotdeauna în vedere pe interlocutor, urmărind să-i dirijeze - prinanticipare - interpretările şi reacţiile şi să verifice înţelegereaenunţurilor transmise. La rândul său, receptorul interpretează selectivinformaţiile primite, în raport cu preocupările şi interesele care îi suntspecifice, motivarea sa fiind independentă de cea a emiţătorului. Elnu este un participant pasiv, ci îşi construieşte propriul contextinterpretativ, orice interpretare fiind însă susceptibilă de adaptare şimodificare prin colaborarea participanţilor la activitatea comunicativă
(Brown, 1 995, 24-30).
În raport cu aceste idei trebuie înţelese atât principiile de bază
ale pragmaticii: p r i n c i p i u I c o o p e r a t i v (aşa cum a fost formulatde H. P. Grice) şi p r i n c i p i u I p o Ii te ţ i i (în versiunea lui G. Leechsau a lui P. Brown şi S. Levinson), cât şi conceptul de s t r a t e g i ec o m u n i c a t i v ă, prin intermediul căruia îşi găseşte explicaţia oremarcabilă varietate de structuri şi forme conversaţionale curente.
Aceasta este perspectiva pentru care am optat în expunerea careurmează.
4. Domeniul pragmaticii
4.1. Una dintre cele mai cunoscute definiţii ale obiectuluipragmaticii, aceea propusă de S. Levinson.: ,,semnificaţie (sens) fără
