Enunţurile emise sunt deci supuse acţiunii unor filtre specificefiecărui nivel al structurii actelor verbale pe care le realizează: filtrulg r a m a t i c a l i t ă ţ i i - la nivel locuţionar, cel al r e u ş i t e i - la nivelilocuţionar, şi cel al e fi c i e n ţ e i - la nivel perlocuţionar.
4. Exprimarea forţei ilocuţionare
Atunci când utilizează conceptul de a c t v e r b a I , mulţi specialiştiau în vedere, în realitate, a c t e Ie i I o c u ţ i o n a r e - tocmai pentrucă actele locuţionare sunt studiate de gramatică, iar celeperlocuţionare sunt exterioare enunţului propriu-zis -, teoria actelorverbale apărând astfel, în primul rând, drept o teorie a actelorilocuţionare (Levinson, 1 983, 236; cf. şi Green, 1 989, 67, care însă
subliniază ideea că, de fapt, conceptul de act verbal este mult mailarg, incluzând şi referinţa sau predicaţia, care nu are o componentă
ilocuţionară). !locuţiile şi perlocuţiile sunt dependente de contextulcomunicativ, dar numai primele au mărci explicite în structuraenunţurilor; celelalte nu sunt legate de acţiunea unor mecanisme denatură verbală.
Forma tipică de expresie a forţei ilocuţionare a unui enunţ oreprezintă aşa-numitele verbe p e rf or m a t iv e , verbe a căror folosireîn anumite condiţii gramaticale: la pers. I sg., indicativ-prezent activ,de obicei, în propozitii principale, implică nu numai desemnarea uneiacţiuni, ci şi realizar�a acesteia. În această categorie intră verbe ca:a afirma, a ordona, a porunci, a se scuza, a invita, a promite, amulţumi.
Verbelor performative le este specifică asimetria dintre forma depers. I sg. indicativ prezent activ - singura cu valoare performativă -
şi toate celelalte forme din paradigmă - care au valoare descriptivă -,asimetrie care nu funcţionează pentru restul verbelor (Austin, 1 962, 63).
Spre deosebire de enunţul
(Eu) mănânc un măr,
în care utilizarea verbului a mânca la pers. I sg. indicativ prezentactiv nu presupune în mod necesar efectuarea actiunii exprimate, înenunţul
Promit că Îţi voi aduce cartea mâine.
