Întrebuinţare!), urări (Să fie într-un ceas bun!), invective (Du-te naibii!)
etc. Pe de altă parte, chiar Austin observase că acelaşi verb poate fifolosit la pers. I sg. indicativ prezent activ nu numai performativ, ci şidescriptiv: să se compare, de exemplu, enunţurile
Promit să trec mâine pe la tine - în care verbul este folositperformativ (enunţul e o promisiune)
şi Promit numai când sunt sigură că mă pot ţine de cuvânt - încare acelaşi verb e folosit descriptiv (enunţul este o aserţiune). O
altă observaţie a lui Austin se referă la faptul că nu orice act ilocuţionarpoate fi exprimat printr-un verb (de exemplu, acţiunea de „a insulta"
nu poate fi exprimată printr-o formulă performativă de tipul *Te insult).
De asemenea, K. Bach şi R. Hamish ne previn că nu întotdeaunaperformativele trebuie înţelese literal, citând situaţia în care forma
promit nu este un indice al promisiunii, ci al ameninţării:
Dacă nu-mi dai Înapoi banii, am să te dau În judecată, promit/
(Bach, Hamish, 1 979, 1 1 ).
Austin preciza, de altfel, că, privită dintr-o perspectivă istorică,distingerea forţelor ilocuţionare este un proces relativ tardiv, rezultatal conştientizării progresive a diversităţii acţiunilor comunicativeumane, limbile primitive caracterizându-se printr-un grad ridicat deambiguitate sub acest aspect (Austin, 1 962, 71 -72). Enunţurile nominale, de exemplu, pot exprima o mare diversitate de semnificaţii. Unenunţ ca:
Maşina!
poate fi înţeles, în funcţie de situaţie, drept:
,,Fii atent cum traversezi; vine o maşină!"
,,Grăbeşte-te, vine maşina (= autobuzul) şi trebuie să o prindem!"
,,Am depăşit timpul pentru care am plătit parcajul."
,,Să vină maşina mea personală! (dacă sunt patron)"
,,Maşina a dispărut din locul în care a.m lăsat-o!" etc.
G. Green semnalează dificultatea de a stabili asemenea distincţiisemantice în limitele ipotezei performative, afirmând că, pragmatic,în cazul acestui tip de enunţuri, este vorba despre menţionarea unui
