Acte verbale 29
de sens ale unui enunţ. În aceste condiţii, Poţi să-mi dai sarea? nueste considerat drept un act indirect, ci drept un act direct nonliteral.
Indirect este un act de tipul Uşa e acolo (,,ieşi afară!"), ordin a căruiperformare este subordonată unui act asertiv. Fondul comun deinformaţii (ceea ce autorii numesc mutual contextual be/iefs) îi permitereceptorului să. sesizeze caracterul „neraţional" în context al actuluidirect performat de emiţător şi să determine corect identitatea actuluiindirect (ibid., 72).
Considerăm totuşi prezenţa unor mărci de ,,împrumut" în performarea anumitor acte ilocuţionare drept indiciu al faptului că acesteasunt acte indirecte (vezi şi Davidson, 1 975, 1 43-1 58).
Unele dintre mijloacele de exprimare indirectă a forţei ilocuţionaresunt c o n v e n ţi o n a Ii z a t e . Este curentă, în limbi foarte diferite,exprimarea solicitărilor în formă interogativă (Am putea deschide
puţin fereastra?; Vrei să-mi arăţi cartea despre care mi-ai vorbit?
etc.). Acest tip de enunţuri este denumit în engleză whimperatives
(denumirea este creată prin contaminarea mărcii generale a cuvintelor interogative wh cu numele imperativului) (vezi Green, 1 975,1 07-111 ; 1 40-1 41 ). Într-un roman de Rumer Godden, se atribuie unuipersonaj - o fetiţă - un comentariu interesant asupra acestui modde performare a unor acte indirecte:
,,- Caddie, vrei s-o conduci pe Pia în camera ei?
De ce oare persoanele mari întrebuinţează forma interogativă
atunci când este vorba de a porunci? «Şi dacă aş răspunde nu»,gândi Caddie, dar, bineînţeles, nu putu spune «nu» şi îi arătă Pieidrumul" (Godden, 1 971 , 255).
Personajul surprinde caracterul convenţional al procedeului,sesizând contradicţia dintre aparenţa enunţului, de întrebare careadmite atât răspunsul da, cât şi răspunsul nu, şi esenţa „retorică" aunei asemenea întrebări.
Există însă şi m i j I o a c e a d - h o e de exprimare indirectă a forţeiilocuţionare, dependente de abilitatea fiecărui individ de a manevrastructurile lingvistice în scopul atingerii anumitor obiectiveconversaţionale. Este posibilă, de exemplu, exprimarea refuzului fără
a apela la negaţii, sub forma unor aserţiuni (vezi, de exemplu, oposibilă conversaţie de forma:
A: Vrei puţin pilaf la friptură?
B: Cartofii prăjiţi arată tentant,
