28 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
factori - ca exprimând un act de prevenire, o ameninţare, o întrebaresau o simplă afirmaţie),
• o anumită . g e s t i c ă şi anumite a c ţ i u n i c e r e m o n i a l en e v e r b a I e (ca, de exemplu, acelea legate de oficierea căsătoriei civile sau· de botezarea navelor).
Chiar unele componente ale contextului comunicativ pot funcţiona,după Austin, ca indici ai forţei ilocuţionare. În funcţie de emiţător, deexemplu, putem interpreta un enunţ ca un ordin sau ca o simplă
solicitare (cf. enunţul Adu-mi cafeaua! - dacă emiţătorul este undirector, iar receptorul - secretara sau dacă emiţătorul este mama,iar receptorul - fiica).
5. Acte ilocuţionare directe şi indirecte
Determinarea forţei ilocuţionare a unui enunţ nu este întotdeaunao operaţie simplă nu numai din cauza existenţei unor indici polifuncţionali, ci şi pentru că, în afara performării d i r e c t e a actelorilocuţionare, este posibilă performarea lor i n d i r e c t ă: un anumitact poate fi realizat prin intermediul altuia. În înţelegerea acestuiconcept apar diferenţe determinate de modul de a privi relaţia dintrecele două acte. Pentru J. Searle, această relaţie pare a fi una desimultaneitate, fie că este vorba de o forţă ilocuţionară adiţională
(ca în cazul unui enunţ de tipul: Vreau să-i dai tu vestea asta, în careforţa specifică solicitării este adăugată celei specifice unei aserţiuni),fie că este vorba despre exprimarea unei forţe ilocuţionare diferite(ca în cazul unui enunţ de tipul: Poţi să-mi dai sarea?, în careîntrebarea este folosită pentru a transmite o solicitare)(Searle, 1 975,59-61 ).
Pentru K. Bach şi R. Hamish, actul indirect este subordonat celuiprimar, reuşita actului indirect fiind dependentă de reuşita (= identificarea corectă) actului primar (Bach, Hamish, 1 979, 70-7 1 ). Înopinia lor, diferenţa dintre forma enunţului şi tipul de aGt performatnu este esenţială pentru identificarea actelor indirecte. Această
d iferenţă este semnificativă numai pentru natu ra l iterală saunonliterală a actului, natură definită în funcţie de compatibilitateasau incompatibilitatea locuţionară cu un anumit tip de propoziţie şi
