Acte verbale 39
numai adevărul propoziţiei emise. Actele din această clasă exprimă
o gamă largă de atitudini. Conţinutul propoziţional atribuie oproprietate fie emiţătorului, fie receptorului (de exemplu, mulţumirileatribuie o proprietate receptorului, pe când scuzele atribuie oproprietate emiţătorului). Simbolul clasei este: e r/J, P, E/R -I proprietate (în care e a fost folosit pentru a nota obiectivul ilocuţionar; Searle foloseşte majuscula, dar în lucrarea de faţă am folosit majuscula ca notaţie pentru „emiţător"). Verbele performative specifice sunt: a mulţumi, a felicita, a se scuza, a saluta (ceva), a deplânge etc.
(5) d e c I a r a ţ i i - acte prin care se exprimă faptul că situaţiaspecificată de conţinutul propoziţional este realizată prin indicatorulforţei ilocuţionare: a spune un anumit lucru înseamnă a face lucrurileastfel. Performarea acestor acte implică instaurarea uneicorespondenţe voite între cuvinte şi realitate, necesitând existenţaunui cadru instituţional; simpla cunoaştere a regulilor constitutive denatură lingvistică nu este suficientă pentru reuşita declaraţiilor. Acteledin această clasă nu exprimă nici o atitudine. Conţinutul lor propoziţional este variabil. Simbolul clasei este: D ! r/J(p). Clasa include actele performative convenţionale (declaraţiile legate de ceremonii,declaraţii ale autorităţii statale, sentinţele, formulele testamentareetc.), primele care au determinat reflecţiile lui J. Austin asupra unorparticularităţi ale utilizării limbii (vezi supra, sub 6.1.).
Criteriile 4-1 2 permit delimitarea unor subclase în interiorul acestorclase majore. După J. Searle, utilizarea noţiunii de obiectiv ilocuţionarne conduce spre concluzia că, în esenţă, există un număr limitat delucruri pe care le putem realiza cu ajutorul cuvintelor, şi anume: leputem spune celorlalţi cum sunt lucrurile (actele reprezentative),încercăm să-i determinăm pe alţii să acţioneze într-un anumit fel(actele directive), ne angajăm noi înşine să efectuăm anumite acţiuni(actele comisive), ne manifestăm propriile sentimente şi atitudini(actele expresive) şi producem schimbări ale unor stări de fapt prinenunţuri specializate (declaraţiile) (Searle, 1 977, 44-45).
Criticii lui Searle i-au reproşat tocmai faptul că delimitarea unorclase atât de largi are drept consecinţă scăderea relevanţei acestorapentru analiza discursului, îndeosebi a discursului oral. Clasele luiSearle sunt considerate mai degrabă categorii de bun simţ -
etichetând concepte evocate de inventarul verbelor ilocuţionare dinengleză - decât categorii tehnice.
