Acte verbale 41
semnificativ faptul că autorul unei astfel de propuneri recunoaşte că
nici una dintre soluţiile oferite nu este pe deplin convingătoare(Wunderlich, 1 980, 297). Majoritatea cercetătorilor fac apel până
astăzi la clasele stabilite de J. Searle, chiar dacă sugerează posibilităţide redefinire şi de rafinare a acestora.
8. Actele verbale în comunicare
Rezultat al preocupărilor unor filozofi ai limbajului, teoria „clasică"
a actelor verbale defineşte şi descrie această categorie dintr-operspectivă exclusiv monologică şi structurală (Weigand, 1 994, 65,67), care a fost caracterizată drept atomistă (cf. Kerbrat-Orecchioni,2901 , 58). În realitatea comunicativă însă, nu există acte verbaleizolate şi autonome, ci succesiuni de acte, organizate în conformitatecu anumite principii şi reguli. Dezvoltarea.cercetărilor de pragmatică
interacţională - stimulată de evoluţiile în domeniul sociologiei - aimpus ideea de a adăuga teoriei lui Austin şi Searle complementulnecesar al abordării funcţionale, dialogice.
Aşa cum precizează C. Kerbrat-Orecchioni, valoarea ilocuţioriară
a unui act de limbaj se conjugă cu anumite virtualităţi combinatorii;fiecare act determină o paradigmă limitată (de dimensiuni variabile)de continuări posibile, ai cărei membri se diferenţiază ca grad deprobabilitate şi de acceptabilitate (ibid., 58-59). Amintim aici principiulorganizării preferenţiale a conversaţiei, invocat de autorii modeluluietnometodologic, conform căruia la fiecare nivel de structură ainteracţiunii verbale există variante secvenţiale aşteptate (nemarcate)şi neaşteptate (marcate) (cf. lonescu-Ruxăndoiu, 1 999, 51 -52).
Se poate menţiona, de asemenea, faptul că unele sisteme declasificare a actelor verbale, ulterioare celui al lui Searle, au încercat să ia în considerare criterii de natură interacţională. Astfel,D. Wunderlich face distincţie între actele cu funcţie de iniţiere a unuischimb şi actele reactive (de exemplu, întrebări, solicitări vs. aserţiuni,promisiuni) (Wunderlich, 1 980, 298). Considerând c� nu se poateface abstracţie de dependenţa reciprocă a actelor care compun oanumită structură discursivă, unii autori identifică un număr de tipuri
42 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
de unităţi minimale independente (engl. minimal dialogic action
games), bazate pe secvenţa interactivă acţiune / reacţie:acte reprezentative e acceptare
directive
