44 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
funcţionare nu poate fi motivată decât în termenii principiilor din primulgrup (ibid., 142). Restrângându-ne la domeniul comunicării verbale, p r i n c i p i u I c o o p e r a t i v şi p r i n ci p i u I p o l i t e ţ i i explică modul în care se realizează cele două funcţii de bază ale acestei activităţi: funcţia informativă (principiul cooperativ) şi funcţia socială (principiul politeţii).
A. Principiul cooperativ
1 . Definitie
Principiul cooperativ a fost formulat de filozoful britanic H. P. Griceîn studiul Logic and Conversation, publicat în 1 968 şi republicat ulterior în diverse volume. Autorul a pornit de la premisa că activitatea verbală reprezintă o formă de comportament raţional, dirijat spre atingerea anumitor obiective (Grice, 1 991 , 307). Principiile raţionalităţii conversaţiei au -fost abstrase tocmai din caracterul special al intereselor urmărite de participanţi (Grice, 1 989, 369), care nu sunt în mod necesar de natură practică, imediată, ci privesc adesea bunul mers al mecanismelor sociale.
Grice a încercat, de fapt, să amendeze concepţia lui J. Austindespre condiţiile de reuşită valabile pentru tipuri particulare de acteverbale (vezi supra, sub li, 6.1. ), identificând elemente care definesc funcţionarea oricărui schimb verbal şi care au corespondente în sfera tranzacţiilor în general, indiferent de modul de realizare concretă a acestora.
După H. P. Grice, schimburile verbale nu sunt succesiuni deenunţuri fără legătură între ele, ci expresie a unor eforturi de coope�rare. Conversaţia este, în esenţă, o problemă cvasicontractuală.
Fiecare participant este capabil să identifice o finalitate comună sau,cel puţin, o direcţie a schimburilor verbale mutual acceptată. Chiardacă în conversaţia curentă o asemenea direcţie este destul de vagdefinită, participanţii dispunând de o libertate considerabilă în această
privinţă, este totuşi evident că anumite mişcări conversaţionale suntexcluse, fiind considerate neadecvate.
