40 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
Tratarea unora drept clase independente nu este pe deplinjustificată: comisivele, de exemplu, pot fi considerate reacţii posibilela actele directive. Pe de altă parte, încadrarea întrebărilor în clasadirectivelor este discutabilă, întrucât are în vedere numai grupulîntrebărilor prin care se solicită informaţii; nu se ţine seama dediversitatea formelor acestui tip de act, care înglobează şi întrebăriledisjunctive, retorice etc. (pentru detalii, vezi Şerbănescu, 2002,20-29, 34-36). Unele tipuri de acte au proprietăţi mixte, care facdificilă încadrarea lor într-una dintre cele cinci clase. Actele deprevenire, sfaturile, propunerile, ofertele de a face ceva au atâtcaracte_ristici care le apropie de actele reprezentative, cât şicaracteristici comune cu actele directive, respectiv comisive (pentruoferte) (pentru toate aceste observaţii, vezi Wunderlich, 1 980, 297).
În plus, comunicarea curentă oferă rareori cazuri „tipice" de acteverbale. De cele mai multe ori, există o nedeterminare strategică
(deci intenţionată) a obiectivului ilocuţionar al diverselor acte,semnificaţia acestuia fiind negociată de participanţi. Emiţătorul îşicreează posibilitatea de a opta pentru înţelegerea literală a unuianumit enunţ, dacă interpretarea receptorului - în egală măsură
justificată - declanşează o situaţie conflictuală. Un asemenea cazîşi găseşte o foarte bună ilustrare în schiţa Amici de I. L. Caragiale:
,,L.: [ ... ] Am vorbit foarte mult de tine.
M.: Da? . . . Ce?
L.: E!. .. mai nimic .. . fleacuri! Nu ştii cum sunt oc;1menii noştrif'
enunţ negociabil, urmat de negocierea sensului:
,,M.: Adică ... cum? mă vorbea de rău .. . mă-njura .. :L.: Uite, vezi! ăsta e cusurul tău - exagerezi.
M. : N-ai spus tu?
L.: Ce-am spus eu? nu ţi-am spus nimica . . . Ţi-am spus că aşa sunt oamenii." (Caragiale, 1 960, 88).
Emiţătorol enunţului supus negocierii susţine interpretarea literală
a acestuia, ca act reprezentativ (,,aşa sunt oamenii"), şi nu ca actexpresiv (incluzând presupoziţia „oamenii sunt răi, bârfitori etc.").
Cu toate imperfecţiunile semnalate de critici, clasificarea luiJ. Austin şi, mai ales, cea a lui J. Searle au constituit punctul deplecare pentru numeroasele propuneri de taxonomie existente (cf.,de exemplu: Vendler, 1 970; Wunderlich, 1 976; Bach, Hamish, 1 979;Bal I mer, Brennenstuhl, 1 981 ; Edmondson, House, 1 981 ). Este
