58 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
(c) n o n f a c t i v e - presupoziţii totdeauna false (corelate cuclasa (2b) de declanşatori);
( d} I e xi c a Ie - definite prin faptul că sensul unităţii lexicale caredeclanşează presupoziţia trimite totdeauna la un alt sens(corelate cu clasele (3), (4), (5), (6) de declanşatori);(e) s t r u c t u r a l e - definite prin faptul că anumite structuri alepropoziţiei presupun existenţa unei părţi considerate sistematic drept adevărată ( corelate cu clasa ( 11) de declanşatori);(f) c o n t r a f a c t u a I e - definite prin faptul că sensul presupusnu este numai fals, ci şi contrar realităţii (corelate cu clasa(1 0) de declanşatori) (Yule, 1 996, 27-30).
Declanşatorii din clasele (7), (8), (9), la care autorul nu facereferire, funcţionează ca indici ai unor presupoziţii factive.
4.3. Posibilitatea de a identifica indici lingvistici specifici apropiepresupoziţiile de implicaturile convenţionale (vezi supra, sub 3.3.).
În limitele unei definiţii pragmatice a presupoziţiilor, distincţia dintrecele două forme de implicitare poate fi contestată, date fiindsimilarităţile de funcţionare dintre acestea (Karttunen, Peters, 1 979).
Distincţia în discuţie are în vedere îndeosebi diferenţele de rol îndeterminarea valorii de adevăr a enunţurilor (deci se leagă deacceptarea unei definiţii semantice [logice] a presupoziţiilor):implicaturile convenţionale sunt irelevante pentru caracterizarea unuienunţ ca adevărat sau fals, pe când presupoziţiile condiţionează
însăşi posibilitatea de atribuire a unor astfel de valori (pentru diverse soluţii propuse, vezi Moeschler, Reboul, 1 994, 260-266).
În ce priveşte relaţia dintre presupoziţii şi implicaturile conversaţionale, diferenţele sunt evidente. Dependenţa presupoziţiilor deorganizarea internă a enunţurilor face ca acestea să fie caracterizateprin valori opuse celor care definesc implicaturile conversaţionale;presupoziţiile nu sunt calculabile, nu pot fi anulate şi sunt detaşabile(vezi supra, sub 3.4., discuţia şi exemplificările).
Presupoziţiile au un caracter mai convenţional şi o validitate mailargă decât implicaturile, acestea din urmă (îndeosebi celeparticularizate) manifestând o dependenţă mult mai accentuată deo situaţie de comunicare dată. Dacă orientarea presupoziţiilor esteretroactivă, spre un fond de cunoaştere preexistent şi împărtăşit decolocutori, cea a implicaturilor conversaţionale este proactivă, spreo cunoaştere care trebuie construită prin cooperare şi a cărei
