Principii pragmatice 59
valabilitate poate fi limitată la schimbul verbal în curs. Presupoziţiilenu constituie un obiect al comunicării (dacă interlocutorul le respingesau le pune la îndoială, presupoziţiile îşi pierd acest statut) şi potrămâne neactualizate fără ca procesul comunicativ să sufere, pecând fără calcularea implicaturilor de către receptor, comunicareanu poate continua în sensul dorit de emiţător. Numai dacă receptorulinterpretează corect intenţiile emiţătorului, informaţia dedusă seadaugă fondului de informaţii împărtăşit de aceştia, oferind bazanecesară pentru mişcările conversaţionale următoare.
Actele verbale indirecte realizează o simbioză între presupoziţiişi implicaturile conversaţionale. Astfel, în cazul unui enunţ ca: Poţi
să-mi dai pâinea?, adresat la masă cuiva care se află lângă coşulde pâine, forma interogativă acţionează ca un declanşator depresupoziţie (,,poţi sau nu poţi"), dar actualizarea presupoziţieicontrazice evidenţele, determinând calcularea implicaturii „dă-mipâinea!" (pentru paralela între presupoziţii şi implicaturi, vezi Asher(ed.), 1994, 3322-3323).
4.4. În concepţia lui O. Ducrot, distincţia dintre a s e r t a t şip r e s u p u s (fr. pose vs. presuppose) permite armonizarea cerinţelorcelor două condiţii de bază ale schimbului verbal: c o n d i ţ i a d ep r o g r e s (care reclamă irepetabilitate) şi co n d iţi a d e c o e r e n ţ ă
(care reclamă menţinerea unui cadru intelectual relativ constant, ceeace implică o anumită redundanţă). Progresul se realizează la nivelulelementelor asertate, presupoziţiile asigurând unitatea cadruluidiscursiv, prin aceea că oferă posibilitatea de a relua - în formediverse -unele conţinuturi semantice anterior comunicate (Ducrot,1972, 87-89).
Presupoziţiile au un rol esenţial în d e Ii mi t a r e a u n i v e r s u I u ic o n v e r s a ţ i o n a I. Introducerea unor presupoziţii îl pune pereceptor în situaţia de a accepta o anumită bază de discuţie aleasă
de emiţător. Contestarea presupoziţiilor de către interlocutor estemai gravă decât contestarea celor asertate de locutor, pentru că,având ca obiect aspecte considerate de domeniul evidenţei,constituie o ameninţare dură la adresa eului pozitiv (engl. positive
face) al locutorului (vezi infra, sub 111.B, 2.2.); o astfel de reactiepoate face conversaţia imposibilă.
Determinând direcţia de evoluţie a conversaţiei, alegerea setuluide informaţii prezentate ca presupoziţii poate avea c a r a c t e r str a -
