60 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
t e g i c . Manipularea presupoziţiilor este, în anumit contexte, unadintre strategiile politeţii pozitive (vezi infra). Vorbitorul poate utiliza intenţionat enunţuri ale căror presupoziţii sunt false, pentru a transmite atitudini speciale şi adesea pentru a obţine anumite efecţe perlocuţionare (cf., de exemplu, enunţurile ironice). Un enunţ ca: Mă bucur că te-ai pus pe treabă!, include presupoziţia „te-ai pus pe treabă"; presupoziţia este intenţionat falsă dacă enunţul este adresat cuiva care pierde vremea, dar locutorul poate recurge la această
strategie pentru a-l determina pe colocutor să-şi modifice comportamentul, considerând-o mai eficientă decât îndemnul direct laacţiune, printr-o formulă imperativă.
Este posibil, de asemenea, ca vorbitorul să disimuleze în presupoziţii 6 temă care îl preocupă, pentru a-şi spori şansele ca aceastasă fie discutată (Todorov, 1 970, 1 O). În multe dintre schiţele lui I. L. Caragiale, o astfel de strategie este folosită pentru iniţierea conversa�ei(vezi, de exemplu, schiţa C.F.R., în care tema despre care vrea să
vorbească unul dintre personaje: Miţa şi şefu', este introdusă prinprezentarea celor doi ca şi cum ar fi cunoscuţi de către colocutori,altfel spus,�ca descrieri definite).
Forma în care sunt introduse presupoziţiile ţine de abilitateaconversaţională a fiecărui participant. Cf., de exemplu: Ştiu că nu-ţi place X vs. Nici mie nu-mi place X. Ambele enunţuri au aceeaşi presupoziţie: ,,ţie nu-ţi place X", dar, pe când în primul enunţ receptorului i se atribuie o opinie prezentată ca un fapt (deci incontestabilă), în cel de al doilea opinia receptorului este prezentată din perspectiva emiţătorului, ca împărtăşită de acesta. A doua modalitate este mai abilă, satisfăcând exigenţele principiului politeţii (vezi infra, sub 111.B, 1.3.).
R. Stalnaker precizează că presupoziţiile locutorului coincid cu
· fondul de informaţii comun partenerilor numai în cazul conversaţiilorcentrate asupra schimbului de informaţii; când conversaţia urmăreştealte obiective, locutorul se comportă în mod deliberat ca şi cum fondulcomun de informaţii ar fi mai mic sau mai cuprinzător decât în realitate.
Vezi, de exemplu, situaţia conversaţiei fatice, care pune accentul pelatura socială a raporturilor comunicative; constatările despre vreme,temperatură, anotimp (Ce frumos I cald e azil; A venit vara etc.) vehiculează, de fapt, o informaţie egal accesibilă (şi cunoscută) partenerilor, tratată însă ca informaţie nouă (Stalnaker, 1 991 , 474).
