(b) re g u I a e z i t ă r i i ;
(c) r e g u l a e g a l i t ă ţ i i sau a c a m a r a d e r i e i ,toate fiind orientate spre receptor.
Spre deosebire de regulile conversaţiei, regulile politeţii sunt, într-oanumită măsură, mutual exclusive, în sensu.I că fiecare dintre eleeste corelată cu un anumit tip de situaţie comunicativă; aplicareainadecvată a unei reguli sau neaplicarea ei este o sursă de fricţiuniîntre colocutori. Fiecare regulă determină prezenţa unor mărcilingvistice specifice în structura enunţurilor.
Astfel, regula (a), care reclamă menţinerea distanţelor în cursulconversaţiei, este legată de apariţia unor mărci cum ar fi:
• construcţiile impersonale (în locul celor la persoana I sau a l i-a);
• pronumele de politeţe;
• anumite tipuri de formule de adresare (cu menţionarea titlului şia numelui de familie ale interlocutorului);
• folosirea termenilor tehnici (pentru a crea o atmosferă
,,ezoterică").
Regula se aplică în cazul unei diferenţe recunoscute între statutulsocial al participanţilor, oferind emiţătorului posibilitatea de a nu facenici un comentariu explicit asupra relaţiei între statutul său şi cel alinterlocutorului, atunci când acesta din urmă nu corespunde standardelor sale de asociere. Neaplicarea acestei reguli în contexte încare este considerată adecvată determină calificarea emiţătoruluidrept lipsit de educaţie; aplicarea ei în contexte inadecvate atrageconsiderarea emiţătorului drept pretenţios, pompos în exprimare.
După Lakoff, există diferenţe între societatea americană şi celeeuropene în privinţa reacţiei faţă de încălcarea regulii în discuţie.
Pentru americani este mai puţin tolerabilă aplicarea acesteia într-osituaţie inadecvată decât neaplicarea ei. În Europa însă, undepercepţia stratificării sociale este prin tradiţie înrădăcinată înmentalitatea oamenilor, aplicarea în exces a acestei reguli estepreferabilă neaplicării ei.
