66 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
de comportament - inclusiv reguli privind comportamentul lingvistic -
pentru membrii fiecărei comunităţi considerate. Respectareanormelor caracterizează comportamentul politicos, nerespectareaacestora este considerată impoliteţe. O asemenea perspectivă
asupra politeţii implică percepţia unei societăţi structurate ierarhic înraport cu un sistem specific de factori, reducând politeţea la deferenţă
şi asociind-o, în plan lingvistic, cu formalitatea expresiei. Ilustrativepentru acest punct de vedere sunt manualele de etichetă sau demaniere elegante ori, mai recent, ghidurile de comportare pentrusecretare.
Definiţiile ştiinţifice tradiţionale ale politeţii -căci politeţea a constituitun obiect de cercetare pentru reprezentanţii şcolii idealiste germane,ai şcolii sociologice franceze sau ai funcţionalismului - nu seîndepărtează, în esenţă, de concepţia curentă. Procedeul de bază
este identificarea, în diverse limbi, a unor forme ale deferenţei,condiţionate de anumite categorii de factori (psihologici, estetici,sociologici, funcţionali) considerate relevante ( cf. Held, 1 995, 1 31 -1 33).
1.3. Pragmatica atribuie conceptului de politeţe o semnificaţiemai largă şi mai profundă, considerând-o nu drept ingredient, asociatcu buna creştere, ci drept constantă a comportamentuluicomunicativ, determinată de natura interacţională a proceselor decomunicare; politeţea este o premisă a dialogului, desemnândansamblul strategiilor lingvistice care servesc la instituirea,menţinerea sau dezvoltarea relaţiilor interpersonale (Green,1 989, 1 41 ). Ea nu este guvernată de reguli care să stabilească explicit concordanţe între anumite situaţii de comunicare şi anumitecomportamente (inclusiv verbale), definind ce este permis şi ce nu,ci de reguli reprezentând, de fapt, exigenţe generale, determinatede un principiu unic. Acestea îşi găsesc expresia în anumite tipurifundamentale de acţiune, realizate într-un număr de forme concretepractic nelimitat.
Principiul politeţii este considerat drept un complementnecesar al principiului cooperativ (Leech, 1 983, 80). Cele două
principii reflectă complexitatea activităţii comunicative, constituite laconfluenţa dintre ilocuţionar sau discursiv şi social. Dacă principiulcooperativ reglementează aspectele legate de asigurarea coerenţeicomunicative / discursive, principiul politeţii reglementează aspecteleprivind realizarea şi menţinerea coeziunii sociale. Alături de principiul