74 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
termenul negative face (am putea adopta echivalentul românesc eul
negativ). Al doilea aspect, de orientare sociopetă; se referă la faptulcă fiecare individ îşi construieşte şi încearcă să le impună celorlalţiun ansamblu de imagini favorabile ale personalităţii sale, resimţindnecesitatea de a fi apreciat şi aprobat de ceilalţi, de a vedea că
dorinţele, preferinţele, ideile sale sunt împărtăşite de ceilalţi. Acestaspect este desemnat prin termenul positive face (eul pozitiv).
În cursul activităţilor interactive, imaginea individuală poate suferimodificări, uneori în sensul degradării. Recunoaşterea acesteivulnerabilităţi face ca indivizii să coopereze pentru menţinereareciprocă a imaginii. Politeţea se întemeiază pe o astfel de colaborare.
O serie de acte verbale - şi nonverbale - au, prin natura lor, unpotenţial ameninţător, vizând fie eul negativ, fie eul pozitiv a1
receptorulu• sau al emiţătorului. Brown şi Levinson vorbesc despreacte care ameninţă imaginea individuală (în engl. face threatening
acts, abreviat FTA). Astfel, de exemplu, actele din clasa directivelorlimitează libertatea de acţiune a receptorului, afectând eul să�
negativ, după cum actele din clasa comisivelor afectează eul ne�•atiţ,al emiţătorului, implicit angajarea acestuia în realizarea unei acţiuni(care, eventual, i-ar putea leza propriul teritoriu). Chiar acte din clasa.
expresivelor, ca mulţumirile sau complimentele, pot fi considerateca având un potenţial de ameninţare la adresa eului negativ al emi
ţătorului, respectiv al receptorului: mulţumirile presupun acceptareade către emiţător a contractării unei datorii faţă de receptor (emiţătorulcreându-şi obligaţia de a recompensa gestul receptorului), iarcomplimentele pot declanşa din partea receptorului o reacţie de a-şiproteja bunurile admirate.
Alte acte, cum ar fi scuzele, exprimând regretul pentru o acţiunesau un gest al emiţătorului, afectează eul pozitiv al acestuia, iaraserţiunile critice sau ameninţările afectează eul pozitiv al receptorului, ca expresie a dezacordului faţă de anumite idei sau acţiuniale acestuia.
În aceste condiţii, singura atitudine raţională din partea emiţătorului -
dacă performarea anumitor acte este considerată absolut necesară
în raport cu propriile obiective - este adoptarea unui comportamentstrategic, menit să diminueze potenţialul ameninţător al actelor respective. În esenţă, un astfel de comportament presupune fiee x p r i m a r e a n e a m b i g u ă (engl. on record) a intenţiilor
