88 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
şi, pe de alta, evitarea unor modalităţi de formulare a anumitor acte(de exemplu, natura quasi-tabu a actelor de autolaudă). La nivelul interpretării, modelul oferă repere clare pentru operaţiile de determinare a semnificaţiilor. Ca şi în cazul principiului cooperativ, receptorul porneşte de la ipoteza că emiţătorul respectă principiul politeţii. Aparenţa de abatere de la acest principiu declanşează un proces de calcul interpretativ: numai dacă deducţiile nu-i permit receptorului „recadrajul" normalizator al interpretării, se consideră
că principiul politeţii a fost într-adevăr încălcat (Kerbrat-Orecchioni,1 992, 245-250).
Recunoscând modelului lui Brown şi Levinson meritul de a ofericea mai articulată formulare a teoriei politeţii, B. Fraser susţine, pedrept cuvânt, că această calitate face ca teoria în discuţie să fie, înacelaşi timp, şi cea mai susceptibilă de contestare sistematică
(Fraser, 1 990, 235). Există câteva aspecte insuficient elaborate alesistemului lui Brown şi Levinson, semnalate de diverşi critici. Printreacestea se numără modul de calculare a gradului în care diverseleacte verbale produse în cursul proceselor comunicative constituieameninţări la adresa eului individual al interlocutorilor. B. Fraser punela îndoială valabi.litatea calculului propus de Brown şi Levinson prinînsumarea valorilor variabilelor distanţă, putere şi grad de interferenţă
(ibid., 234). K. Werkhofer semnalează natura vagă a acestor variabile, a căror evaluare este realizată strict individual şi separat, pentru fiecare act emis. Modul foarte larg în care sunt concepute variabilele în discuţie, înglobând factori diverşi, determină dificultăţi practice de cuantificare. La aceasta se adaugă conceperea lor ca entităţi statice, în sensul unor tradiţii mai vechi (cele de orientare behavioristă, între altele), fapt care implică neglijarea aspectelor dinamice ale uzului social al limbii, specifice. viziunii moderne asupra interacţiunii comunicative (cf. Werkhofer, 1 992, 1 74-1 76).
A fost semnalată, de asemenea, o tendinţă generalizatoare aautorilor, care extind uzul anumitor concepte sau modele. Chiarconceptul fundamental de face, privit de Brown şi Levinson ca universal, a fost -abstras din contextul în care l-a creat E. Goffmari şi interpretat în sens strict individualist. Goffman lega acest concept de cel de „ordine rituală", având în vedere situaţia din comunităli arhaice, de dimensiuni restrânse, şi îl considera operativ numai la nivel microsociologic. La nivelul fenomenelor macrosociologice
