de copil,
un plâns curat, ca roua strălucindă.
Sufletul nu era decât o cupă
în care se-adunau şi se amestecau, sonor, speranţa, neîncrederea şi mirarea.
Aşteptarea încremenise în peisaj.
Privirea, ca un peşte despicând
liniştea unei ape de râu,
cădea printre cuvintele legate între ele, căutând ...
cădeau printre cuvintele tale
aşteptarea împietrită de frică şi
vorbele nemişcate legate-ntre ele, şi absenţa ca o piatră de râu -
vorbele reci nu mai ştiau nimic
despre propriile lor înţelesuri cu tine.
100 • Magda Grigore
Răsuflarea mea trecea singură râul,
curajoasă ca o sabie,
trecea despicând noaptea ca o secure,
trecea ca o adiere rece
printre frunzele carnivore ale durerii,
flămânde, în creştere.
Ochii îmi alergau repezi ca furnicile
pe poteca zilei următoare,
trase de carul mare al nopţii.
În urmă, departe, se auzea
un vechi cântec de dragoste
într-un golf verde,
scăldat într-o lumină strânsă ghem;
abia mai vedeam prin el, sub braţul unei amfore cum turna peste grădină, rouă,
Dumnezeu.
În numele poemului • 101
