Diferenţele temperamentale între indivizii umani suntexplicate de mai multe teorii, cea mai veche dintre elefiind formulată de medicul grec Hipocrates. Seconsidera că în organismul uman se află amestecate,83
în proporţii diferite, ,,humori" (substanţe fluide): bilagalbenă, sângele, bila neagră, limfa. Predominantaumorilor şi amestecul lor în organism determină tipul detemperament;
a) bila galbenă determină temperamentul coleric;b) bila neagră determină temperamentul melancolic;c) predominarea sângelui determină temperamentulsangvin ic;
d) predominarea limfei determină temperamentulflegmatic.
Alte teorii explică manifestările temperamentaleprin modul de funcţionare a glandelor cu secreţieinternă:
- hiposecreţia glandei tiroide ar da manifestări deîncetineală în mişcări;
- hipersecreţia aceleiaşi glande ar duce lairitabilitate, la nervozitate.
Pavlov explică diferenţele temperamentale pe bazacaracteristicilor activităţii nervoase superioare: forţă,mobilitate, echilibru.
Forţa are în vedere capacitatea de rezistenţă laacţiunea unor stimuli. În funcţie de aceasta, deosebim:
- persoane cu sistem nervos puternic;
- persoane cu sistem nervos slab;
Mobilitatea se referă la rapiditatea cu care are loc trecerea de la excitaţie la inhibiţie, în funcţie de solicitările exterioare. Pe baza acesteia se pot deosebi:
- persoane cu sistem nervos mobil;
- persoane cu sistem nervos inert;
Echilibrul are în vedere forţa excitaţiei comparativ cu cea a inhibiţiei. Dacă cele două procese au forţe apropiate, vorbim de sistem nervos echilibrat, în caz contrar fiind vorba de un sistem nervos neechilibrat.
Realizând o asociere între temperamentele clasice şi tipurile de activitate nervoasă superioară, Pavlov a stabilit următoarele tipuri:
a) puternic, echilibrat, mobil, corespunzător temperamentului sangvinic;
b) puternic, echilibrat, inert, corespunzător temperamentului flegmatic;
c) puternic, neechilibrat, corespunzător temperamentului coleric;
d} slab, corespunzător temperamentului melancolic.
Teoria susţinută de Carl Gustav Jung distinge între orientarea preponderentă spre lume sau spre sine. Din acestea rezultă fie tipul extrovertit, comunicativ, adaptabil, social, fie cel introvertit, cu tendinţe de izolare, cu o fire contemplativă.
Psihologul englez Hans Eysenck consideră cadimensiuni
fundamentale
