- cunoaşterea atitudinilor şi valorilor proprii unuiindivid reprezintă un instrument de previziune acomportamentului acestuia în diferite situaţiisociale;
- are ca element definitoriu raportarea implicită sau explicită la valori;
• Atitudinile se diferenţiază ca:
a) atitudini personale, care se exprimă faţă de societate, faţă de ceilalţi oameni, faţă de propria persoană; pot fi pozitive (solidaritate, modestie, demnitate) sau negative (egoism, linguşeală, îngâmfare); b) atitudini sociale, cum sunt, de exemplu, opţiunile faţă
de un regim politic sau altul.
• Particularităţi de caracter:
- originalitatea se referă la autenticitatea în însuşirea şi realizarea unor valori, în gradul lor de dezvoltare şi îmbinare la fiecare individ;
- bogăţia caracterului, respectiv multitudinea relaţiilor pe care o persoană le stabileşte în viaţa socială cu semenii săi;
- tăria de caracter se exprimă în rezistenţa la influenţe contrare scopurilor şi convingerilor pe care o persoană şi le-a transformat în linii de orientare fundamentală.
În aprecierea caracterului sunt importante şi opiniile unei persoane; opinia generală influenţează opiniile individuale, dar şi invers.
CODUITA PSIHOSOCIALĂ
Relaţiile interpersonale şi rolul
lor în formarea personalităţii
Relaţiile sociale sunt formate din totalitatea relaţiilorpe care le stabilesc oamenii între ei; în cadrul acestorase află categoria relaţiilor interpersonale.
Noţiunea de „relaţii interpersonale" exprimă situaţiiconform cărora fiecare persoană face parte din diferitegrupuri, intră în relaţii şi comunică cu ceilalţi.
Relaţiile interpersonale sunt legături psihicereciproce, conştiente şi directe între persoane:
- se deosebesc de relaţiile cu obiecte, unde influenţaeste unilaterală;