Discurs filosofie şi discurs ştiinţific
de a fi. A se raporta la sine însuşi: a se raporta la ceea ce spune, dar şi la cel care spune, în momentul în care o spune, deoarece toate acestea figurează în acest discurs" (vezi infra, ,,Anexa", p. 335).
7. ,,[A]tunci când voiam să gândesc că totul este fals, trebuia obligatoriu ca eu, cel care gândeam, să fiu ceva; şi, observând că
acest adevăr gândesc, deci exist era atât de stabil şi de sigur încât şi cele mai extravagante presupoziţii ale scepticilor nu erau în stare să-l zdruncine, am considerat că puteam să-l adopt fără
ezitare ca prim principiu al filosofiei pe care o căutam." (R.
Descartes, Discours de la methode, ed. a 6-a, ed. de Etienne Gilson, Paris, Vrin, 1987 [1637], p. 32 [R. Descartes, Discurs despre metoda de a ne conduce bine raţiunea şi a căuta adevărul în ştiinţe, trad. de Daniela Rovenţa-Frumuşani şi Alexandru Boboc, Bucureşti, Ed. Academiei Române, 1990, p. 130].
8. ,,Acest Eu gândesc trebuie să poată însoţi toate reprezentările mele: căci altfel ar fi reprezentat în mine ceva care nu ar putea fi deloc gândit, ceea ce este totuna cu a spune că reprezentarea ar fi sau imposibilă sau, cel puţin pentru mine, nu ar fi nimic" (1.
Kant, Critique de la raison pure, ed. coord. de Ferdinand Alquie, trad.fr. de Alexandre J.-L. Delamarre şi Frarn;:ois Marty, Paris, Gallimard, 1980 [1787], Bl 31-132, p. 159 [I. Kant, Critica raţiunii pure, trad. de Nicolae Bagdasar şi Elena Moisuc, Bucureşti, Univers Enciclopedic Gold, 2009, p. 128]).
9. În Cuvintele şi lucrurile, Foucault defineşte mathesis drept „ştiin
ţa universală a măsurii şi a ordinii" sau „ştiinţa generală a ordinii" şi îi atribuie un rol capital în economia cunoaşterii clasice:
,, [F]undamental, pentru epistema clasică, nu este nici succesul sau eşecul mecanismului, nici dreptul sau imposibilitatea de a matematiza natura, ci tocmai un raport cu mathesis care, până la sfârşitul secolului al XVIII-iea, rămâne constant şi nealterat [M. Foucault, Cuvintele şi lucrurile. O arheologie a ştiinţelor umane, trad. de Bogdan Ghiu şi Mircea Vasilescu, Bucureşti, Univers, 1996, p. 116]. În schimb, Foucault susţine că unitatea mathesis-ului se rupe începând cu sec. al XIX-iea, când „domeniul formelor pure ale cunoaşterii se izolează, dobândind 53
Michel Foucault
în acelaşi timp autonomie şi suveranitate faţă de orice fel de cunoaştere empirică" şi când „domeniile empirice stabilesc legături cu o serie de reflecţii privitoare la subiectivitate, fiinţa umană şi finitudine, căpătând, în felul acesta, valoare şi funcţie de filosofie, dar şi de negare a filosofiei sau de contra-filosofie"
(ibid., p. 261 [p. 341 ]).
1 O. Proiectul, în Cuvintele şi lucrurile, era tocmai de a retrasa arheologia acestor ştiinţe umane: ibid., mai ales capitolele 8
(,, Muncă, viaţă, limbaj") şi 1 O (,,Ştiinţele umane").
54
