128
„Noul val" în cinematografia românească
public, în câţiva ani vor rezista, poate, doar cei care vor reuşi să facă filme în Franţa sau în SUA. Se pune însă problema: de ce să faci şi să vinzi în Franţa sau în SUA un film în limba română? Va fi foarte greu să rezişti aşa ca autor. Vei rezista, poate, cu puţini bani de la CNC, cu câteva participări la festivaluri, cu câteva mii de spectatori în România, dar asta nu e o soluţie.
Privind înapoi cu seninătate
Cătălin Mitulescu a fost capul de pod în neaşteptata renovare a filmuluiromânesc, atunci când, în 2004, a luat „Palme d'Or" -ul la Cannes cu scurtmetrajul Trafic. La vremea acestei performanţe, era deja favoritul festivalurilor internaţionale de profil, graţie altor două „scurte" remarcabile,Bucureşti-Wien 8:15 şi 17 minute Întârziere. Am văzut Trafic cu acel antibuzz pur românesc în urechi, care, de obicei, acompaniază o peliculă
autohtonă ce are ghinionul să prindă în străinătate: se spunea că ar fisupraevaluat. A fost o revelaţie: nu numai că era excepţional, dar şi profundinovator. Într-un cinema al isteriei şi al patologicului, Trafic e făcut din nuanţeşi din insinuări, are răbdare şi stil. Un workoholic (Bogdan Dumitrache,intens şi reţinut), devenit un soi de vizitator absent al propriei sale vieţi,are o criză existenţială majoră, reflectată prin detalii minore. Pentru că totule în detalii aici, în sugestie, în lucrurile nespuse şi nefăcute. Filmul e pătrunzător, delicat şi uman şi, mai important, are atmosferă urbană.
Debutul său în lungmetraj, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii e, poate,cel mai ambiţios şi mai amplu dintre cele trei filme despre Revoluţie (celelalte două sunt A fost sau n-a fost? şi Hârtia va fi albastra'): se vrea o frescă
dulce-amăruie (dulcele nu e zaharisit, iar amarul are gust de cianură), alcătuită, din nou, din mici momente care redau perfect imobilismul unei vremipe care o credeam imuabilă, până când istoria a năvălit peste noi. Mitulescupriveşte înapoi nu cu mânie, ci cu seninătate, asamblând o evocare, decele mai multe ori atât de vie şi de veri�ică, încât o simţi cum pulsează, a
Cătălin Mitulescu
129
unei epoci care a fost şi dureroasă, dar şi frumoasă, ca orice copilărie trăită
la graniţa istoriei.
Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii o urmăreşte pe adolescenta Eva(o magnetică Dorotheea Petre) şi pe fratele ei de 7 ani, alături de părinţii,vecinii şi prietenii lor, timp de câteva luni înaintea căderii regimului comunist. Mitulescu plonjează cu forţă în vastele sale rezerve de memorie, pentrua ne arăta cum farsele copilăreşti, evadarea în imaginar şi trezirea sexuală
se amestecă natural cu teroarea politică şi cu mizeria vieţii cotidiene, reu
şind un film care promite să readucă publicul românesc în sală - acel publictrădat de Liceenii şi sătul de Pintilie -, dar şi să facă o carieră frumoasă
la festivalurile internaţionale.
Anca GRĂDINARIU
