ţiune socială cu oameni de care nu îi legau nici un fel de angajamente morale. Mai mult, printre cele douăzeci de familii nu se afla nici un antreprenor, nici o persoană suficient de ambiţioasă, bogată sau persuasivă social pentru a organiza oamenii. Nea vând la dispoziţie mijloace de a construi şi testa încrederea, fiecare actor a mizat pe principiul reţinerii ciorii domestice din mână şi renunţarea la vrabia asociativă de pe gard. Toată lumea a obţinut puţinul, dar sigurul şi echitabilul care revenea familiei prin coordonare simplă cu celelalte familii.
A fost eşecul acţiunii colective produs de cultura Săteniului, de ideile despre societate şi lume care i-ar împiedica, cumva, pe localnici să se bucure de fructele cooperării? Da şi nu. Nu, fiindcă dacă dumneavoastră sau eu am fi fost teleportaţi în acel spaţiu şi timp şi ar fi trebuit să luăm o decizie, am fi făcut probabil exact ceea ce au făcut localnicii fără să ni se schimbe ideile sau cultura peste noapte. Am lua decizia raţională, rezonabilă
contextual şi intersubiectiv, atunci când nimeni dintre ceilalţi actori nu are încredere în faptul că ceilalţi vor urmări interesele cooperative pe termen lung, şi nu profiturile oportuniste unilatarale pe termen scurt.
Şi totuşi am argumentat deja că în cultura Săteniului se găsesc reprezentări şi mijloace ale cooperării bazate pe relaţii morale între indivizi. Într-un univers paralel, localnicii ar fi avut la dispoziţie un repertoriu cultural de cooperare între indivizi generici de genul organizaţiilor religioase, militare sau economice pe scară largă. Actorii s-ar fi putut coordona în jurul cunoştinţelor, aşteptărilor sociale şi normelor comune, pentru a le reproduce în vederea unui nou scop de cooperare.
În această lume însă, cultura şi istoria Săteniului nu ofereau 386 N EÎNCREDEREA
reprezentări de succes, atractive cultural sau cognitiv, ale unui contract social de cooperare al fiecăruia cu toţi ceilalţi.
Asta nu înseamnă că noi forme de cooperare nu sunt posibile. E drept că societatea Săteni ului nu are multă încredere în semeni sau autorităţi superioare, dar nimic din sociologia populară nu exclude posibilitatea unui sat unit, unde oamenii sunt de încredere şi au încredere unii în alţii. Cu ceva justificare, aşa îşi închipuie localnicii că sunt satele din ţările occidentale, din Transilvania sau chiar din zonele muntoase ale Moldovei. Dar tot ei consideră însă că Săteniul nu e un asemenea loc şi au dovezi empirice care le justifică sistemul de credinţe şi practici ale unei morale limitate, construite în jurul ideii că familia contează în primul rând, iar relaţiile cu ceilalţi oameni sunt subsumate acestui scop sau, dacă nu există nici o legătură sau vreo implicaţie, fiecare cu aia a mă-sii.. Când mă mai preocupa grija de săteni care nu aveau nimic de-a face cu mine, de câteva ori mi s-a spus să-mi văd de treabă fiindcă
,,plângi la mormânt străin".
Distribuţia ideilor de încredere variază în societatea sătească
într-o relaţie dinamică cu contextul. Neîncrederea creşte în timpul foametei sau al altor epoci vitrege, dar oamenii tind să aibă încredere unii în alţii în perioade în care micro- sau macro-fenomene politice sau economice oferă mai multe oportunităţi pentru mutualism - de pildă, cum am văzut, în industria contemporană a construcţiilor. Cu alte cuvinte, aceiaşi oameni se pot regăsi în situaţii diferite. Preocuparea pe care o au pentru încredere şi neîncredere reflectă precauţia cu care se pregătesc pentru toate scenariile posibile şi se asigură că
nu vor face confuzii costisitoare în alegerea partenerilor sociali.
Mecanismele de gestionare a incertitudinii în epistemologia nativă din Săteni sunt înclinate în mod special pe precauţie şi evitarea „falselor negative" în identificarea trişorilor sau a exploatatorilor în cooperare. La prima vedere, poate că localnicii şi-ar economisi din eforturi şi resurse dacă ar avea măcar A AVEA SAU A NU AVEA ÎNCREDERE 387
puţin mai multă încredere unii în alţii. A funcţionat pentru Mihai şi pentru alţii în unele situaţii, şi ar putea la fel de bine funcţiona pentru mulţi indivizi. Dar e la fel de uşor să propunem asta pentru orice societate umană.
Putem specula cu privire la potenţiali factori care ar putea creşte nivelul de încredere în zonă. Un duşman extern, individ, dar mai ales un grup, ar putea produce o coalizare extinsă, generalizată. Şi totuşi elementul exploatator al statului totalitar e un factor extern care nu a sporit solidaritatea socială
internă a Săteniului, ci dimpotrivă. Nici satele învecinate şi nici afacerile agricole de dimensiuni mari nu au fost reprezentate consistent ca inamic colectiv, cu toată ameninţarea pe care au reprezentat-o şi cu toate că unii localnici au construit mici alianţe temporare în faţa duşmanului comun. Sau, poate, soluţia ar putea veni nu din partea unei ameninţări, ci a unei oportunităţi de obţinere de beneficii prin cooperare. O
nouă instituţie sau structură de motivaţii introdusă din exterior sau generată spontan local, un posibil beneficiu comun pentru colectivitate, o entitate sau un simbol de bunăstarea căruia toţi ar trebui să fie răspunzători. Ar putea fi o echipă
de fotbal. Un cor. O baie publică. Sau chiar folosind ceva existent ca biserica, dar mai puţin în accepţiunea ei coordonată
de instituţia preoţiei, cât gestionată de un corp de enoriaşi responsabili, cu drepturi şi obligaţii mutuale. O fabrică în care să lucreze numeroşi localnici sau o sărbătoare organizată de întregul sat. Un fond colectiv pentru înmormântări sau un club social de dansuri, jocuri şi concursuri culturale. Referendumuri pentru deciziile-cheie în întregul sat. Forme de decizie participativă asupra bugetului public.
Unele dintre aceste schimbări ar putea creşte gradul de încredere şi cooperarea, altele nu. Reformele pornite de sus pot eşua în a produce cooperarea şi prosocialitatea pe orizontală, dar nu fiindcă localnicii nu sunt capabili să înveţe să aibă
încredere unii în alţii. Stimulentele necuvenite, dar lucrative 388 NEÎNCREDEREA
ale structurii politice curente, ecosistemul epistemic mâlos sau numeroasele resentimente interpersonale existente pot în nenumărate feluri submina eforturile spre colectivitate. Şi totuşi apariţia unor instituţii sociale ce încurajează cooperarea, create de la firul ierbii, nu e exclusă. Potenţialul ar putea exista deja în Săteni.
