3. Etica şi integritatea academică
instituţiei, în timp ce se promovează bunăstarea comunităţii academice şi a societăţii în general.
Aplicarea principiului binefacerii în context academic nu este lipsită de provocări. Balansarea intereselor diferitelor părţi interesate ( de exemplu, studenţi, cadre didactice, cercetători, societate) poate genera tensiuni, în special în situaţii în care resursele sunt limitate sau când interesele diferitelor grupuri intră în conflict. Un alt aspect provocator îl reprezintă
necesitatea de a echilibra binefacerea cu alte principii etice fundamentale, precum autonomia şi dreptatea. De exemplu, promovarea bunăstării studenţilor nu trebuie să încalce drepturile lor la auto-determinare şi participare egală.
3. 4. 3. Principiul dreptăţii36
Acest principiu implică asigurarea că toţi membrii comunităţii academice sunt trataţi cu imparţialitate şi că deciziile şi politicile instituţionale promovează o distribuţie justă a resurselor, oportunităţilor şi recunoaşterii.
36 Conceptul de dreptate a fost explorat încă din Antichitate, cu filosofi precum Platon şi Aristotel contribuind la dezvoltarea iniţială a teoriilor sale. În lucrarea sa Republica, Platon discută despre dreptate ca virtute cardinală a societăţii şi a individului, în timp ce Aristotel în Etica Nicomahică abordează dreptatea ca o mediere echitabilă între exces şi deficit. Teorii moderne, precum cele ale lui John Rawls în Teoria dreptăţii, au extins discuţia despre dreptate, subliniind importanţa principiilor de egalitate şi diferenţă în structurarea societăţii (Dacă
dreptatea aritmetică se referă la principiul conform căruia fiecare persoană ar trebui să primească o parte egală dintr-un anumit bun sau resursă, dreptatea distributivă e concentrează pe distribuirea echitabilă a bunurilor şi resurselor în funcţie de criterii specifice, - cum ar fi nevoia, meritele, efortul sau contribuţia; ea nu presupune o egalitate absolută în distribuire, ci mai degrabă o proporţionalitate şi o adaptare la circumstanţele individuale).
57
