afară? întrebă Gudrun. I —
E foarte voinic. E chiar
foarte voinic.
I O privi pe Gudrun, cu capul înclinat într-o parte, plină de o neîncredere ciudată şi calculată.
I — Dar o să încercăm, nu?
I — Da, dacă vrei. Dar dă din picioare îngrozitor!
Luară cheia să descuie uşiţa. Iepurele ţâşni într-o agitaţie P&lbatică, alergând prin cuşcă.
! — Uneori te zgârie groaznic, zise Winifred, cu însufleţire. Vai, uită-te la el, nu-i aşa că-i minunat? Iepurele se agita teribil în cuş că. Bismarck! strigă fata, cu o însufleţire extraordinară. Eşti groaznici Eşti sălbatic. Winifred îşi ridică
privirile către Gudrun cu oarece presimţire în însufleţirea ei debordantă.
Gudrun zâmbi răutăcios. Winifred scoase un sunet ciudat, uşor, de un entuziasm inexplicabil. Acum s-a potolit! strigă ea, văzând iepurele stând cuminte într-un colţ îndepărtat al cuştii. II scoatem acum? şopti ea emoţionată, misterioasă, privind în sus spre Gudrun şi apropiindu- se foarte mult. II scoatem acum? chicoti ea răutăcios în sinea eil Deschiseră cuşca.
Gudrun băgă mâna şi prinse iepurele mare şi voinic care şedea ghemuit liniştit şi-l apucă de urechile lungi. Acesta se propti pe toate picioarele şi se dădu înapoi. Se auzi un hârşâit prelung în timp ce iepurele era tras afară şi într-o clipă se afla în aer, zbătându-se furios, iar trupul i se întindea ca un resort care se strânge şi se desface, aşa cum se agita în aer, atârnând de urechi. Gudrun ţinu vârtejul acela agitat, alb şi negru, la distanţă, ferindu-şi faţa. Dar iepurele era extrem de puternic şi mai mult nu putea face ca să-l ţină strâns. Aproape îşi pierdu prezenţa de spirit.
—Bismarck, Bismarck! Te comporţi îngrozitor, spuse Winifred cu o voce destul de speriată. O, lăsaţi-1 jos, e sălbatic!
Gudrun stătu o clipă uimită de vijelia care se pornise în mâna ei. Apoi se îmbujora şi o cuprinse o mânie teribilă ca un nor de furtună. Şedea zguduită
câ o casă pe timp de furtună şi de-a dreptul
241™ Ce este un cancelar?'(fr.)
1,2 Nu, domnule, (fr.)
copleşită. Inima îi era inundată de furie din cauza inutilităţii stupidităţii sălbatice a acestei lupte, iar încheieturile mâinii® ar
adânc zgâriate de ghearele sălbăticiunii. O cruzime teribilă o nîîv|
Veni şi Gerald în timp ce ea se străduia să prindă sub iepurele care se zbătea. Observă, cu o apreciere subtilă, pasiim ei enervantă pentru cruzime.
— Ar trebui să-i laşi pe alţii să facă asta în
locul tău, spuse grăbind pasul. — O, e aşa
de groaznic! exclamă Winifred, aproape
frenett® El întinse mâna nervoasă şi
musculoasă şi prinse iepurele d: urechi,
îndepărtându-1 de Gudrun.
— E teribil de puternic! zise ea, pe un ton înaltj asfcuţit ca uri pescăruş, ciudat şî răzbunător.
Iepurele se ghemui în aer şi se destinse ca un arc. Chiâfleni I privelişte infernală. Gudrun văzu cum trupul lui Gerald H încordează şi ochii îi suht'orbiţi de furie.
— Ii cunosc eu pe de-alde ăştia mai de mult, spuse elS
Animalul lung şi demonic se avântă din nou şi se mtinse în aer de parcă
ar ft vrut să zboare, părând un dragon, apoi se strânseMln nou, incredibil de puternic şi de exploziv. Corpul lui. Gerald( concentţat de efort, vibra puternic. Apoi o furie subită, ascuţit n ca un pumnal, se înfipse în el,J^te ca fulgerul se dădu înapoi li, ca un şoim, cu mâna care-i era liberă lovi iepurele în ceafă, In acelaşi timp se. auzi ţipătul teribil şi nepământean al iepurelui, cu
o teamă de moarte. Şe mai zvârcoli o dată puternic, îi sfâşie Iul Gerald încheieturile şi mânecile într-un zbucium final, cu burt# strălucind albă de vârtejul labelor agitate, apoi Gerald îl învârti şi-l băgă, ,în cele din urmă, repede sub braţ, unde se ascunse, tremurând tot. Chipul lui Gerald era
luminat de un zâmbcţţfl ii Nici nu te-ai gândi că un iepure are o asemenea-putere, spuse el, 300 D.H. Lâ privind-o pe Gudrun.
Şi îi văzu ochii negri ca noaptea pe chipul ei palid, având o înfăţişare ca de pe altă lume. După agitaţia violentă, ţipătul!! ie» purelui :părea să-i fi sfâşiat vălul conştiinţei. El o pri$fjj| iar strălucirea albă, electrică a feţei sale spori.
I Nu prea-mi place de el, murmură Winifred. Nu-mi place I jg 1(1 de mult cum îmi place de Loozie. E de-a dreptul îngrozitor.
I Chipul lui Gudrun se lumină de un zâmbet, pe măsură ce-şi ■ivenea.
Ştia că se dăduse de gol.
Nu-i aşa că fac un zgomot
îngrozitor atunci când ţipă? I: spuse ea, cu o voce ascuţită, precum ţipătul unui pescăruş.
V— Teribil, adăugă el.
■— N-ar trebui să se zbată aşa când e scos afară, zise Winifred, Ihdnzând mâna şi atingând fricoasă iepurele care se ascundea sub hi uţul lui Gerald, stând nemişcat ca şi cum ar fi fost mort.
