I 'BŞ găti.
Hi— Vai, nu, strigă Winifred.
■ — O să-i facem o schiţă, zise Gudrun.
| — Tăiaţi-1, tranşaţi-1 şi gătiţi-1, zise el, făcând intenţionat pe prostul.
I — O, nu, strigă Winifred cu avânt, chicotind.
1 Gudrun simţi -unda de ironie în vocea lui, îşi ridică privirile şi-i zâmbi.
Aceasta păru o mângâiere pentru nervii lui Gerald. Ochii lor se întâlniră cu subînţeles.
■ — Cum vă place la Shortlands? întrebă el.
59 Nu, domnişoara Winifred nu a vrut niciodată să mi-1 arate! Am întrebat-o de atâtea ori: „Ce este acest Bismarck, Winifred?” Dar nu a vrut să-mi spună. Bismarck al ei era un mister (fr.).
60Da, e un mister, un adevărat mister! (fir.)
61 Bismarck e un mister, Bismarck e o minune, (fr, germ.) 236
Da, e o minune (germ.). 237 Şi el e o minune?
(germ.) 238
Desigur (germ.) .
62 Cu siguranţă, nu e un rege. (germ.) 2401,0 Nu
era decât un cancelar (fr.).
■! — O, foarte mult, zise
ea, nonşalant. k — Mă
bucur. Aţi observat
florile acestea?
O conduse de-a lungul aleii, iar ea-1 urmă supusă. Winifred veni şi ea, iar guvernanta zăbovi în spate. Se opriră în faţa unor flori de salpiglossis stufoase.
K — Nu-i aşa că sunt minunate? exclamă ea, privindu-le cu interes. hnu’î
îndrăgostite 197
I Era ciudat felul în care admiraţia ei reverenţioasă, aproape extatică îi mângâia nervii. Se aplecă şi atinse florile ca nişte trompete, cu un gest extrem de fin şi delicat. Asta îl umplea de bucurie. Când se ridică, ochii ei, tulburaţi de frumuseţea florilor, se întâlniră cu ai lui.
— Ce flori sunt? întrebă ea.
— Un fel de petunii, mi se pare, răspunse el. Nu prea 1# cunosc.
— Pentru mine sunt total străine, zise ea.
Stăteau împreună, apropiaţi, într-o falsă intimitate, sub im periul nervozităţii. Iar Gerald era îndrăgostit de ea.
Era conştientă de prezenţa lui Mademoiselle din apropiere, fla un cărăbuş, atentă şi cercetătoare. O luă pe Winifred şi le spus#] că merg să-l găsească
pe Bismarck.
Gerald le urmări din priviri, uitându-se tot timpul la trupul molatic, împlinit şi nemişcat al lui Gudrun, înfăşurat în caşmiruj mătăsos. Cât de mătăsos, desăvârşit, cât de moale trebuie să li# trupul ei! II cuprinse un exces de admiraţie, căci ea era înifu totul apetisantă, de-a dreptul frumoasă.
Nu voia decât să vini spre ea, nimic altceva. Nu mai era decât o fiinţă careşi doreti si vină spre ea şi să t se dăruiască.
In acelaşi timp, era în mod subtil şi acut conştient de silueta îngrijită şi delicateţea formelor lui Mademoiselle. Era precum uit cărăbuş gingaş cu glezne subţiri, cocoţată pe tocurile ei înalţe, cu rochia ei neagră, lucioasă, pur şi simplu impecabilă, cu părul negru aranjat într-un coc, o coafură
admirabilă. Cât de respin» gător era aspectul ei desăvârşit şi elegant! O ura.
Totuşi o admira cu adevărat. Era extrem de corectă şi^l de= ranja destul de mult faptul că Gudrun venise •îmbrăeatăfî&şulorl ţipătoare, ca un papagal, când familia era în doliu.. Era exact du un papagal! Urmărea din priviri felul încet cu care-şi ridica picioarele. Iar gleznele ei erau de un galben-pai şi rochia:) un albastru închis. Totuşi asta îl încânta. Ii făcea 0 mare plăcere. Simţea provocarea adresată de înfăţişarea ei, o provocare adrsi sată
lumii fetregi. Şi zâmbi ca la sunetul unei trompete. , ţ
Gudrun şi Winifred intrară în casă şi se duseră în spate, unde se aflau grajdurile şi acareturile. Totul era liniştit şi părăsit, Domnul Crich ieşise la o plimbare cu maşina, iar grăjdarul toc» mai plecase să plimbe calul lui Gerald. Cele două fete se îndreptară către cuşca ce se afla într-un colţ şi se uitară la iepurele mare, alb cu negru.
' ■— Nu-i aşa că-i frumos? O, priveşte cum ascultă! Nu-i aşa că arată
caraghios? râse ea repede, după care adăugă: O, hai să-l desenăm cum ascultă, te rog, ne ascultă cu toată fiinţa lui. Nu-i aşa, drăguţule Bismarck?
li — Putem să-l scoatem
