| gropului organic, a unităţii organice şi subordonarea fiecărei unităţi organice măreţului scop mecanic. Era o pură descompunere organică şi o adevărată organizare mecanică. Acesta este prima şi cea mai subtilă stare de haos.
1 Gerald era mulţumit. Ştia că minerii spuneau că-1 urăsc. Dar el încetase de mult să-i urască. Când curgeau în valuri pe lângă el Ileara, târşâindu-şi plictisiţi cizmele lor butucănoase pe trotuar, cu umerii uşor încovoiaţi, nu-1
băgau în seamă, nu-1 salutau deloc, ci continuau să treacă mai departe ca un şuvoi de un cenuşiu închis, ucceptându-1 indiferenţi. Pentru el, ei nu prezentau nici un fel de importanţă, ci erau doar nişte instrumente şi nici el nu conta în ochii lor, decât ca instrumentul suprem, de control. Ca mineri, ei tiveau propria fiinţă, iar el ca director pe a sa. Le admira calităţile. Dar ca oameni, ca personalităţi, minerii era simple accidente, fenomene sporadice, mici şi insignifiante. Şi, în mod tacit, oamenii erau de acord cu asta. Iar Gerald era şi el de acord în sinea lui.
Reuşise. Transformase întreprinderea într-o puritate nouă, teribilă. Se scotea mai mult cărbune decât niciodată, iar sistemul minunat şi subtil funcţiona aproape perfect. Avea un grup de ingineri cu adevărat pricepuţi, atât în exploatarea minei, cât şi în problemele de electricitate, şi nu-1 costau prea mult. Un om loarte bine instruit costă puţin mai mult decât un muncitor. Directorii săi, care erau toţi persoane deosebite, nu erau mai costisitori decât cârpacii bătrâni şi neghiobi de pe vremea tatălui lâu, care nu erau promovaţi mai sus de mineri. Noul director general, care avea o mie
două sute de lire pe an, făcu economii de cel puţin cinci mii în firmă. întregul sistem era acum atât de perfect încât Gerald deveni aproape dispensabil.
Funcţiona atât de bine, încât uneori îl copleşea o teamă ciu f imei îndrăgostite dată
şi nu mai ştia ce să facă. Câţiva ani la rând continuă să-şi fucă 2.89 treaba ca într-un fel de transă. Ceea ce făcea părea nemaiîntâlnit, era aproape asemenea unei divinităţi. Devenise o activitate pură şi exaltată.
Dar acum reuşise — în cele din urmă reuşise. Şi în ultima vreme, de vreo câteva ori, atunci când era singur seara şi n-avea nimic de făcut, se ridicase brusc în picioare îngrozit, pentru că nu
ştia cine era el ca persoană. Şi se duse spre oglindă, privi îndet lung şi atent la propriul său chip şi la ochi, căutând ceva
anumt( Se temea, era cuprins de o frică de moarte, dar nu ştia din e# cauză.
îşi privi propriul chip. Era acelaşi, rumen şi sănătos, no* schimbat, dar, totuşi, pe undeva, i se părea ireal, ca o mască. Nu îndrăznea să-l atingă, de teamă să nu descopere că e doar a mască de carton. Ochii îi erau albaştri, aprigi ca întotdeauna fi cu o căutătură la fel de fermă. Dar nu era sigur dacă
nu cumv^i erau nişte bule albastre, artificiale, care urmau să se spargi iiuo*
diat, lăsând în urma lor un gol imens. Putea să descifreze» întu= necime în ei, ca şi cum n-ar fi fost altceva decât nişte bule de întuneric. Se temea că
într-o zi se va prăbuşi şi nu va mai fi decjii
o bulă fără importanţă, rotindu-se în jurul unui întuneric adâni.
Dar voinţa îi rămăsese la fel de puternică, aşa că era îjdstaje să se îndepărteze de acea imagine, să citească şi să se gândpaset la diverse lucruri.
Ii plăcea să citească lucrări despre omul primi= tiv, cărţi de antropologie şi de asemenea opere de filosofie specii* lativă. Mintea sa era foarte perspicace.
Dar era ca un balonaş ce plutea în întuneric. In orice moment stătea gata să
plesnească hi să-l lase pradă haosului. N-avea să moară. Ştia asta. Avea să
trl- iască, dar mintea lui ar fi fost golită, iar raţiunea divină îl va ii părăsit. Ii era teamă, într-un fel ciudat de indiferent şi detaşai. Dar nu era în stare să
reacţioneze nici măcar în faţa fricii. Se sim ţea de parcă punctele sale sensibile, sentimentale ar fi secai. Rămase calm, calculat şi sănătos, cu o gândire destul de limpede, chiar simţind cu o groază abia perceptibilă, neînsemnată, dai definitivă şi sterilă, că raţiunea sa mistică se prăbuşea, ceda acum, în acest moment de criză.
Iar acest fapt reprezenta o tensiune. Ştia că nu există,echiii bru. Trebuia să
meargă într-o direcţie, cât de curând, ca să-şi gft* D.H. Lawrifl sească alinarea.
Doar Birkin mai era în stare să-i îndepărtezi* frica definitiv, să-i redea încrederea în viaţă printr-o ciudată mobilitate şi nestatornicie care părea să
includă chintesenţa credinţei. După aceea însă, Gerald trebuia să se îndepărteze de Birkin; ca de la o slujbă religioasă şi să revină la lumea reală, da afară, care însemna muncă şi trăire. Iat-o acolo, neschimbată, în
Vfi'me ce cuvintele erau inutile. Trebuia să păstreze contactul cu lumea laborioasă şi cu viaţa materială. Iar acest fapt devenea din u în ce mai greu, căci asupra lui se exercita o presiune ciudată, u si cum interiorul lui ar fi fost un vid, iar în exterior o tensiune îngrozitoare.
■ îşi găsise alinarea cea mai confortabilă în femei. După o aventură
neonorabilă cu o femeie, continua destul de uşor şi Indiferent cu alta.
Nenorocirea era că acum era destul de greu
ll-şi menţină treaz interesul faţă de femei. Nu-i mai păsa de ele. !Q femeie ca Mussette era destul de interesantă în felul ei, dar BHlii era un caz excepţional, căci ea conta extrem de puţin. Nu, femeile, în sensul acesta, nu mai prezentau interes. Simţea că mintea avea nevoie de o stimulare acerbă
înainte de a putea fi Hţâţat fizic. CAPITOLUL XVIII IEPURELE
I GUDRUN ŞTIA CĂ PENTRU EA era un lucru hotărâtor dacă se ducea la Shortlands. Ştia că asta era echivalent cu a-1 accepta pe Clerald Crich ca amant. Şi, deşi oscila, pentru că nu-i plăcea lituaţia, totuşi era conştientă că
va merge mai departe. Ezita. îşi Ijţunea, chinuită de amintirea palmei şi a sărutului, „La urma urmelor, ce însemnătate are? Ce înseamnă un sărut? Ce contează chiar şi o palmă? E ca o clipă care trece fugitiv. Pot să mă duc la Shortlands pentru un timp, înainte să plec de aici, chiar şi numai ca să văd cum e acolo.” Căci avea o curiozitate nepotolită să vadă şi să cunoască totul.
Mai voia să ştie cum era Winifred ca persoană. Când o auzise pe copilă
strigând de pe vapor în noapte, simţise că exista un fel de legătură
misterioasă între ele. Himii îndrăgostite ÎŞI
[ Gudrun discută cu domnul Crich în bibliotecă. Ap°i el trimise după fiica lui, care veni însoţită de M ademoiselle.
— Winnie, aceasta e domnişoara Brangwen, care o să liibfl amabilitatea să
te ajute să faci schiţe şi să modelezi animalei# tale, spuse tatăl.
Copila o privi pe Gudrun o clipă cu interes înainte de a veni mai aproape, cu capul în jos, ca să dea mâna cu ea. Sub reţine i ei copilăroasă a lui Winifred existau un sânge rece şi o indiferenţi totală, un fel de duritate necontrolată.
