■ — O, nu ea? Păi, atunci, o să fie o privelişte deosebită dacă

puneţi toate florile de care mi-aţi spus în buchet. I — Da, vreau ceva deosebit.

I — Da? Atunci nu mai avem ce discuta.

A doua zi, Winifred, îmbrăcată cu o rochie de catifea argintie şi cu un buchet de flori de diferite culori, aştepta în sala de studiu, cu o nerăbdare aprinsă, momentul în care Gudrun îşi va face apariţia pe alee. Era o dimineaţă

umedă. Simţea în nări parfumul ciudat al florilor de seră, buchetul părea o 68 Familia Portland a fost una dintre familiile de vază din comitatul Nottinghamshire. Fratele vitreg al lui Lady Ottoline Morrell a fost ducele de Portland.

mică vâlvătaie, iar inima parcă îi era cuprinsă de o flacără nouă, ciudată.

Senzaţia slabă a unei aventuri o incita ca un drog.

In cele din urmă o văzu pe Gudrun venind şi alergă pe Ictq să-i anunţe pe tatăl ei şi pe Gerald. Râzând de nerăbdarea |i fie seriozitatea ei1, aceştia veniră cu ea în hol* Servitorul;; se grâbi si deschidă uşa şi iată-1 luîndu-i lui Gudrun umbrela şi apojl impermeabilul. Grupul care venise să o întâmpine stătu refrdi până când musafiră intră în hol.

Gudrun arăta îmbujorată din caUza ploii, părul îi era: răvflfit în şuviţe miciy rebele şi eira asemenea untei flori dâre tocmai ifl deschisese în ploaie,-

iar miezul tocmai se desfăcea, părând M emită o căldură pe care o acumulase de la soare. Sufletul lui Gerald tresări, văzând-o atât de frumoasă

şi misterioasă. Purta a rochie de un albastru deschis; iar ciorapii erau un roşu închis, jfl Winifred înaintă cu o solemnitate ciudată şi maiestuoasă. ■

— Suntem foarte bucuroşi că v-aţi întors, spuse ea. Acestea sunt pentru dumneavoastră —- şi îi oferi buchetul.

'<ip Sunt ale, mele? exclamă Gudrun.

O clipă rămase nedumerită, apoi o rOşeaţă puternică it cuprinse obrajii şi preţ de câteva momente parcă fu orbită de o flacără a plăcerii. Apoi, îşi ridică

privirea ciudată şi înflăcărai ă şi-l privi pe tată, apoi pe Gerald. Şi din nou Gerald simţi.un fior în suflet, de parcă era prea mult decât putea suporta, în timp ţt< ochii ei arzători stăruiau asupra lui. Era în ei ceva atât. do semnificativ, iar ea se dădea de gol atât de vizibil încât el nu mai putu Suporta şi-gi întoarse faţa. Siitiţea Că nu e în statei să-şi ferească privirea. Şi se agita ca într-o cuşcă.

Gudrun îşi îngropă faţa în flori.

Dar cât! sunt de frumoase! spuse ea» cu 6 voce înftMşită. j Apoi, plină

de o pasiune ciudată, pe care şi-o dezvălui^rusc, se aplecă şi o sărută pe Winifred.

Domnul Crich înaintă cu mâna întinsă către ea.

—Mi-era teamă că ăi de gând să pleci de lângă noi, spuse el, jovial.

Gudrun îşi ridică privirea către el cu un chip luminos, zglobiu şi misterios.

>— Chiar aşa? răspunse ea. Nu, n-am

vrut să rămân în] Londra. k Vocea ei

părea să insinueze că se bucura să se

întoarcă la

I Shortlands, iar tonul ei era cald şi plin de o mângâiere subtilă, f ■—

Acesta-i un lucru bun, zâmbi tatăl. Vezi dumneata, eşti loarte binevenită

printre noi. li Gudrun îi aruncă o privire cu ochii de un albastru-închis, calzi

|t timizi. In mod inconştient se lăsa purtată de către propria ei putere.

—Arăţi de parcă ai fi venit acasă întru totul triumfătoare, continuă domnul Crich, ţinând-o de mână.

L — Nu, spuse ea, cu o strălucire bizară. Nu am avut parte de nici o victorie până să vin aici.

■

— Haide, haide! N-avem de gând să ascultăm poveşti dc-

astea. Oare nu am citit rubricile din ziare, Gerald? | — Te-ai descurcat destul de bine, îi spuse Gerald, dând mâna cu ea. Ai

vândut ceva?

— Nu, răspunse ea, nu cine ştie ce.

L — Cu atât mai bine, spuse el.

Ea se întreba ce voise să spună. Dar era atât de copleşită de primirea făcută

încât se lăsă purtată de această mică ceremonie măgulitoare care avea loc în cinstea ei.

[ — Winifred, spuse tatăl, n-ai o pereche de pantofi pentru domnişoara Brangwen? Ar fi bine să te schimbi imediat.

Gudrun ieşi cu buchetul în mână.

[ — E o tânără cu totul remarcabilă, îi spuse tatăl lui Gerald după ce Gudrun ieşi.

—Da, răspunse Gerald scurt, ca şi cum nu i-ar fi plăcut remarca.

Domnului Crich îi făcea plăcere când Gudrun venea şi stătea cu el o jumătate de oră. De obicei arăta cenuşiu şi deprimant, părând că viaţa se scurge din el. Dar de îndată ce-şi revenea, îi plăcea să-şi închipuie că era la fel ca înainte, că se simţea perfect şi era în floarea vârstei, nu un spectator din afară, ci un actor în mijlocul adevăratului tumult al vieţii. Iar Gudrun contribuia într-o mare măsură Ia această impresie. In prezenţa ei, era stimulat să trăiască acele preţioase jumătăţi de oră de putere, exaltare şi pură libertate, când i se părea că e mai viu decât oricând.

Gudrun veni la el în bibliotecă. Faţa îi era galbenă ca cearu, ochii întunecaţi, de parcă ar fi fost orbi. Barba negricioasă,: acum spicată cu fire cărunte, părea să crească din carnea palidă a unul cadavru. Totuşi, emana un aer plin de energie şi jovialitate. Gudrtin intra cu totul în joc. După

părerea ei, el era doar un om obişmiil, Doar înfăţişarea lui teribilă era imprimată ca o fotografie în sufletul ei, adânc profilată în conştiinţa ei. Ştia că, în ciuda jovialităţii sale, ochii nu-şi puteau schimba expresia de întunecime şi goliciune, părând ochii unui om mort.

— A, iat-o pe domnişoara Brangwen, spuse el, ridicându-sc brusc din pat în timp ce ea-şi făcu apariţia, anunţată de servitor. Thomas, adu-i un scaun aici domnişoarei Brangwen, aşa, e bine. Se uită cu plăcere la chipul ei molatic

şi proaspăt. Acest lucru îi dădea iluzia că mai există un strop de viaţă rămas în el. Acum, ai să iei un pahar de sherry şi o prăjitură. Thomas...

— Nu, vă mulţumesc, spuse Gudrun.

Şi imediat după ce spuse asta, îşi simţi inima cotropită de tristeţe. Bolnavul părea să se cufunde într-o prăpastie a morţiu auzindu-i refuzul. Ar trebui să-i cânte m strună, nu să-l contrazicq In clipa următoare îşi afişă zâmbetul ei cam viclean. — Nu prea îmi place să beau sherry, spuse ea. Dar orice altcevaj mi-ar face plăcere.