şică, se gândise numai la oameni. Pentru el, minele erau în speB cial nişte câmpii uriaşe care produc pâine şi asigură suficient j belşug pentru sutele de oameni care trăiau de pe urma lor. Trăise I şi muncise din greu împreună
cu ceilalţi coproprietari ca să le asi-^fl gure oamenilor un trai decent. Iar oamenii beneficiaseră şi ei în ■ stilul lor. Erau puţini săraci, ca şi puţini nevoiaşi. Era belşug penJ® tru că minele erau profitabile şi uşor de exploatat. Pe atunci, I minerii, descoperind că sunt mai bogaţi decât s-ar fi aşteptat, s-au ■ simţit bucuroşi şi triumfători. S-au văzut înstăriţi şi sau felicitat I pentru bunăstarea lor; îşi aminteau cum taţii lor suferiseră de ■
foame şi li se părea că veniseră timpuri mai bune. Le erau înda- '■ toraţi celorlalţi, deschizătorilor de drumuri, noilor proprietari fl care deschiseseră
minele şi dăduseră curs acestui şuvoi de bogăţie. ■
Dar omul nu e niciodată mulţumit şi astfel minerii, de la re- ■ cunoştinţa faţă de proprietari, trecuseră la o atitudine refractară.® Prosperitatea lor scăzuse pe măsură ce cunoştinţele avansau şi I voiau mai mult. De ce trebuiau să fie stăpânii peste măsură de 1 bogaţi?
Pe când Gerald era copil, avusese loc o criză în urma căreia I Federaţia Patronilor închise minele pentru că muncitorii nu vo-1 iau să accepte reducerile de salarii. Această închidere a minelor I
| |j fusese impusă şi lui Thomas Crich. Pentru că era membru al
■Federaţiei, onoarea îl obligase să închidă minele împotriva voin- |r 1
oamenilor săi. El, tatăl, patriarhul, era obligat să îi lipsească |îe fiii şi pe oamenii săi de mijloacele de existenţă. El, omul bogat, care avea slabe şanse să intre în Rai din cauza averii sale, irrbuia să se întoarcă acum împotriva celor săraci, împotriva Iţelor care erau mai aproape de Hristos decât el
însuşi, cei care Brâu umili, dispreţuiţi şi mai aproape de perfecţiune, cei care reruu viteji şi nobili prin munca lor, deci lor trebuia să le spună: |„Nu veţi mai munci, deci nu veţi mai mânca pâine!”51
■
Această recunoaştere a stării de război îi frânse într-adevăr iflima.
Voia ca afacerea sa să fie condusă cu dragoste. O! Voia ca Iubirea să fie puterea conducătoare, chiar şi a minelor. Şi acum, ilr sub veşmântul iubirii ieşise în mod cinic sabia necesităţii fără discernământ.
[ Acest fapt îi frânse într-adevăr inima. Trebuia să aibă o iluzie, iar aceasta era acum distrusă. Oamenii nu erau împotriva Iui, ci împotriva patronilor.
Era război şi vrând-nevrând nimerise în tabăra adversă, care era opusă
conştiinţei sale. Mase de mineri clocotind de mânie se întâlneau în fiecare zi, lăsându-se purtaţi de un nou impuls religios. Erau dominaţi de o idee: „Toţi oamenii sunt Itgali pe pământ!” şi acum voiau ca ideea să se materializeze.
La urma urmei, nu e asta învăţătura lui Hristos? Şi ce este o idee dacă nu germenele acţiunii în lumea materială? „Toţi oamenii sunt egali ipiritual, sunt cu toţii fiii lui Dumnezeu. Atunci de unde acestă inegalitate evidentă?”
Era un crez religios care se dorea materializat. Cel puţin, Thomas Crich nu avea nici un răspuns. Nu putea decât să admită, conform intenţiilor sale sincere, că inegalitatea era nedreaptă. Dar nu putea să renunţe la bunurile sale, care constituiau baza inegalităţii. Aşa că oamenii luptară pentru drepturile lor. Ii inspirau ultimele sclipiri ale unui elan religios, propovăduit pe pământ, ca şi entuziasmul faţă de egalitatea între oameni.
Gloate agitate de oameni mărşăluiau cu chipurile luminate ca pentru un război sfânt, învăluite de un nor de lăcomie. Cum poţi să separi entuziasmul faţă de egalitatea între oameni de setea fi# înavuţire atunci când începe lupta
pentru egalitatea averilor I Dar Divinitatea era maşina. Fiecare ominvoca egalitatea ui Divinitatea în fcitdi îndrăgostite 2.81 cadrul marelui proces de producţie. Fiecare emţ era în mod egal o parte din Divinitate. Dar pe undeva Thomjii Crich ştia că acest lucru e fals. Dacă maşina însemni Divinitatea, iar procesul de producţie sau munca este modul di a o venera, atunci mintea cea mai tehnică este cea mai pură şi mai preţioasă, este reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ! Iţif toţi ceilalţi sunt subordonaţi ei, fiecare în funcţie de nivelul său*
Izbucniră revolte, iar poarta puţului din Whatmore fu inceJ diată.
Aceasta era mina cea mai îndepărtată din ţară, aproape di pădure.
Apărură soldaţi. De la ferestrele proprietăţii din Short lands, în acea zifatală, puteau fi văzute flăcările care jucau pfl cer, nu departe, iarmicuţul tren minier ale cărui vagoane erau folosite să transporte minerii 51 Leviticul, 23:14 : „Să nu mâncaţi nici pâine, nici spice prăjite...”
înspre mina îndepărtată din Whit- more traversa valea plină de soldaţi,înţesată de tunici roşii. Apoi se mai auzea şi sunetul îndepărtat alpuştilor şi în cele din urmi sosi vestea că mulţimea a fost dispersată, unom fusese împuşcat mortal, iar incendiul stins.
Gerald, care era copil, se simţea plin de un entuziasm debor= dant şide încântare. Ardea de dorinţa să îi însoţească pe soldaţi şi să împuşteoameni. Dar nu a fost lăsat să iasă pe porţile contt cului, unde fuseseră
postate santinele cu puşti. Gerald stăttn lângă ei încântat, în timp cecete de mineri batjocoritori treceau în sus şi în jos pe străzi, strigând înbătaie de joc:
— Hei, voi, sticleţilor de doi bani, hai să vedem dacă sunteţi în stare să
trageţi cu puştile alea!
Scriau cu creta injurii pe ziduri şi pe garduri; servitorii îşi părăsiseră slujbele.
Şi în tot acest timp, Thomas Crich, cu sufletul frânt, împărţea încoaceşi-ncolo sute de lire, în semn de caritate. Peste tot eri mâncare pe gratis,în exces. Oricine putea să obţină o bucată de pâine dacă cerea asta, căci opâine costa trei penny şi jumătatţJ In fiecare zi se servea ceai pe gratis, iarcopiii nu mai avuseseră parte de atâtea dulciuri gratis în viaţa lor. Vineridupă~amiaza> în fi di, se aduceau coşuri mari cu chifle, prăjituri şiulcioare mari iu lapte, iar copiii aveau ce-şi doreau. Le era greaţă de câtmfiiicaseră prăjituri şi lapte. i Şi apoi totul se sfârşi, iar bărbaţii seîntoarseră înapoi la lucru. Dur niciodată nu a mai fost la fel ca înainte. Secrease o nouă situaţie şi guverna o nouă idee. Chiar în cadrul maşinărieitrebuia ift existe egalitate. Nici o parte nu trebuia să fie subordonată ttlieipărţi; toate trebuiau să fie egale. Apăruse instinctul haosului, Egalitateamistică se află în interiorul fiinţei, nu însemna a avea sau a face, ceea ceconstituie un proces. în ceea ce priveşte funcţia sau procesul, un om, oparte trebuie obligatoriu să fie iubordonată alteia. Este o condiţie vitală.
Dar acum apăruse do- iluţa de haos, iar ideea egalităţii mecanice era armadezbinării care va pune în aplicare voinţa omului, o voinţă de a crea haos.
I Gerald era copil când izbucnise greva, dar îşi dorea să fie bărbat şi să selupte cu minerii. Totuşi, tatăl se afla prins şi sfâşiat tntre două jumătăţide adevăr. Voia să fie un creştin adevărat, egal şi una cu toţi oamenii. îşidorea chiar să dea tot ce are săracilor. Cu toate astea, era un mare promotoral industriei şi ştia perfect de bine că trebuie să-şi păstreze bunurile şiautoritatea. Aceasta era o necesitate la fel de sfântă ca şi nevoia de arenunţa la tot ceea ce avea — mai sfântă chiar din moment ce aceasta eranecesitatea conform căreia el acţiona. Dar pentru că nu acţiona conformcu celălalt ideal, era obsedat de el şi încrâncenat de durere că trebuie să
renunţe la el. îşi dorea să fie un părinte plin de afecţiune şi de o
bunăvoinţă dusă până la sacrificiu. Minerii îl acuzau de veniturile sale demii de lire pe an; n-aveau de gând să mai fie înşelaţi.
Când Gerald ajunse jă cunoască mersul vieţii, îşi schimbă poziţia. Nu-imai păsa de egalitate. întreaga atitudine creştină bazată pe dragoste şisacrificiu de sine era un concept învechit. Ştia că statutul social şiautoritatea erau ceea ce conta în ochii lumii şi era inutil să fii ipocrit.
Aceste lucruri contau pentru simplul motiv că, funcţional, erau necesare.
Ele nu reprezentau totul. Era ca şi cum ai fi făcut parte dintr-o maşinărie.
El însuşi se întâmplase să fie partea centrală, coordonatoare, iar maselede
oameni erau părţile subordonate în diverse moduri. Pur şi simplu aşa s-a întâmplat. E inutil să te entuziasmezi pentru câ un ax central învârte o sută
de roţi sau din cauză că întreg universul (T roteşte în jurul soarelui. La urma urmei, ar fi pur şi simplu o pros* tie să spunem că Luna, Pământul, Saturn, jupiter şi Venus au tot atâtea drepturi să fie centrul universului ca şi soarele.
