' fŞi în tot acest timp, soţia lui i se opusese ca unul dintre mai ii demoni din iad. într-un fel ciudat, ca o pasăre de pradă,; cu.fru museţea fascinantă şi indiferenţa unui şoim, se izbise de? gratiilu bunătăţii sale şi, ea un vultur în colivie, se cufundase îni tăcere, Prin forţa împrejurărilor şi deoarece toată
lumea se unise în ap fel încât-colivia să nu poată fi distrusă şi pentru că ş|
fusege ,mai puternic decât ea, o ţinuse prizonieră. Iarfaptul 'că era prizonieri» luij pasiţmea pe care. o simţea pentru ea întotdeauna rămăsese lt fel de profundă ca şi moartea. O iubise, dintotdeauna, o iubişi profund. în colivie nu i se refuza nimic, i se permitea orice» J
Dar ea aproape că înnebunise. Datorită firii’ei nesupuse şi arogante* nu suporta umilinţa bunătăţii blânde, aproape înduioşătoare cu care soţul ei.îi>-trata pe toţi. Nu fusese, dezamăgit da cei. săraci. Ştia că cei mai răi dintre ei veneau şid linguşeau, plângându-i pe umăr; din fericire;; majoritatea erau ;njul| prea orgolioşi Ca să-i ceară cevă, mult prea independenţi ca să-i bată la uşă. Dar în Beldover, ca.şi peste tot, existau oameni plângăreţi,, dei soi rău, ca nişte paraziţi, care veneau în genunchi sâ cerşească pomană şi să se hrănească din trupul viu al gloatei. ca„nişte, păduchi. Creierul Christianei Crich era învăluit de un fel de fogJ când vedea alte femei cu chip palid, în nişte haine negre şi sără-l căcioase, Menind pe furiş şi înaintând lugubru pe alee pânăl ajungeau în faţa uşii. Voia să asmuţă
câinii pe ele. „Rip! Ringl Ranger! Pe ele! Alungaţi-le»!;* Dar Crowther, majordomul, cajşi restul servitorilor, era omul domnului Crich- Totuşi^
când şoţuljei era pleca®,'’se năpustea ca o lupoaică asupra cerşetorilor care se târau în faţa ei: „Ce mai vreţi? N-aveţi ce căuta aici; Plecaţi de.] pe alee: Simpson, goneşte-le şi nu mai lăsa şi alţii să treacă de poartă!”
Servitorii
trebuiau
să-i
dea
ascultare. Iar ea stătea şi se uita cu o
privire ca a unui<uliu, în timp ce
portarul,: încurcat şi;sţângaci,
2.70
P.hir Lawrsimtl
iialunga pe oamenii aceia lugubri de pe alee, ca pe nişte păsări ffl# i urt:e care o luau la goană în faţa lui.
I 1 )ar aflaseră de la portar când îl puteau găsi pe domnul Crich |i veneau atunci. De câte ori, în primii ani, nu bătuse Crowther Uf or la uşă:
— E o persoană care vrea să vă vadă, domnule.
Cum se numeşte?
— Grocock,
domnule. Ce
vrea?
| întrebarea era pe jumătate plină de nerăbdare, pe jumătate mulţumită. Ii plăcea să audă că lumea apela la generozitatea lui. BwIn legătură cu un copil, domnule.
I — Condu-i în bibliotecă şi spune-le că n-ar trebui să vină după ora unsprezece dimineaţa.
— De ce-ţi întrerupi masa? Alungă-i, zicea soţia lui tăios.
► — O, nu pot să fac asta. Nu mă deranjează deloc doar să ascult ce au de spus. r — Câţi au mai venit astăzi? De ce nu le laşi uşa deschisă tot l impui?
Curând m-ar da afară şi pe mine şi pe copii.
I •— Ştii, draga mea, nu mă supără să ascult ce au de spus. Şi tlacă au necazuri serioase — păi atunci, e de datoria mea să-i ajut «Si iasă din necaz.
|> — Da, e de datoria ta să inviţi toţi şobolanii din lume să roadă oasele tale.
I— Hai, Christiana, nu-i aşa. Nu fi neînţelegătoare.
Dar, deodată, ea ieşi furtunos din cameră şi se îndreptă spre bibliotecă.
Acolo se aflau săracii care cereau milostenie, arătând de parcă ar fi fost la doctor.
— Domnul Crich nu poate să vă primească. Nu vă poate primi la ora asta.
Credeţi că e la dispoziţia voastră, să veniţi când ■ştiu îndrăgostite 171 poftiţi?
Trebuie să plecaţi, n-aveţi ce căuta aici.
Săracii se ridicau nedumeriţi. Dar domnul Crich, palid, cu barba neagră şi un aer critic, veni în spatele ei, zicând:
— Da, nu-mi place să veniţi aşa de târziu. Vă primesc pe oricare dintre voi dimineaţa, dar nu pot să mă ocup de voi mai târziu. Care-i necazul, Gittens?
Ce-ţi mai face nevasta?
î Păi,- e foarte rău, dom’le Crich, e pe moarte, e. . .'™ Câteodată, doamnei Crich i se părea că soţul ei e un fel (1# pasăre
funebră, care se hrăneşte cu nenorocirile oamenilor. AVJ*J| impresia că el nu e mulţumit dacă nu venea nimeni cu vrtfj poveste sordidă pe care o sorbea cu un fel de satisfacţie funerii ră, plină de compasiune. N-avea un
