,,

— Să te realizezi, spuse Birkin.

• — M-da, poate ,că asta este, să mă realizez; eu

nu foloiilfl aaeleaii. cjuvinte ca. ţjne, — E acelaşi lucru. CAPITOLUL XXI ÎNCEPUTUL

. Gudruk ‘ ERA PLECATĂ • LA , jpNDRA, unde organiza ?0;] m niexpoziţie cu lucrările ei, împreună cu o, prietenă.,, cerţi1 li J împrejurimileşi căuta o cale să plece din Beldover. Fie ce-o fi, 1 cât de curâpd, avea să-şiia zborul. Primi o scrisoare de Iii I Winifred Crich, decorată cu desene,care spunea aşa: a

„Taţa a fost şi el la Londra ca să fie consultat de medicjij A.sU I l-a obositfoarte taie. Doctorii şpiin că txebuiesă ş| odihneai^H mu.lt, aşa că stă maţ

mult în pat% Mi-a adus un papag&l jropic»! ; minunat de faianţă, făcut laDresda, un plugar^ doi şoricei cariB $e caţără pe o tulpină,, tot din faianţă.

Şoriceii sunt rfăcuţi la 1 Copenhaga, deci sunt cei mai buni, dar nu suntatâq dtfl sţrălucitorij altminteri sunt foarte reuşiţi, cu ccşile lor şulţirl fi Ilungi. Toate lucesc, aproape ca sticla. Fireşte, de vină e ţalilljdar I mie nu-mi place. Lui Gerald îi place cel mai mult plugârfii cu I pantalonii sfâşiaţi,arând cu un bou, şi cred că reprezintă un I ţăran german.. E tot numai grişi alb, cu .o: cămaş^^albă l§{ I pantaloni gri, dar foarte strălucitor şi curat.

DpmnuLui..]Birkin|îl I place cel mai mult fetiţa din salon care stă sub ocreangă da I măceş înflorită, cu un mieluşel, |i are narcise galbene pfcfatepel fustă. Dar nu <- aşa de reuşită, pentru că mielul mi e? unul I adevăratşi fata arată ca o prostuţă.

I I )ragă domnişoară Brangwen, vă întoarceţi curând? Aici vi

■ duce lipsa tare mult. Vă trimit alăturat un desen cu tata stând (ii pat. Speră

că nu aveţi de gând să ne părăsiţi. O, dragă dmiinişoară Brangwen, sunt sigură că nu veţi face asta. Vă rog

iii vă înapoiaţi şi să desenăm dihorii, care sunt cele mai drăguţe fi mai nobile creaturi de pe pământ. Am putea să-i sculptăm în nun de ilice, jucându-se pe un fundal de frunze verzi. O, vă rog, sunt aşa de frumoşi!

I, Tata spune că s-ar putea să avem un atelier. Gerald zice că iun putea să ne încropim cu uşurinţă unul frumos deasupra grajdurilor; e nevoie doar de ni§te ferestre în acoperişul înclinat, (cea ce e o treabă uşoară. Atunci aţi putea sta aici toată ziua să lucraţi şi să locuim în atelier, ca două artiste adevărate, precum llrbatul din tabloul de pe hol, cu tigaia şi cu pereţii acoperiţi în întregime de desene,. Doresc să fiu liberă, să duc o viaţă liberă,

de artist. Chiar şi Gerald i-a spus tatei că doar un artiste liber, pentru că

trăieşte într-o lume creatoare, a lui însuşi..»’’

| Gudrun înţelese din scrisoare care erau intenţiile familiei. (terald dorea ca ea să rămână legată de Shortlands şi o folosea pe Winifred drept pretext.

Tatăl se gândea doar la copilul său şi vedea un colac de salvare în persoana lui Gudrun. Iar Gudrun îl admira pentru perspicacitatea sa. Mai mult decât atât, fata era un copil deosebit. Gudrun era de-a dreptul încântată. Era chiar dispusă, dacă i se oferea un atelier, şă-şi petreacă timpul la Shortlands. Deja îi displăcea şcoala elementară şi voia să fie liberă. Dacă i s-ar asigura un atelier, ar fi liberă să-şi continue lucrul şi va aştepta cu seninătate desfăşurarea evenimentelor. Ura chiar interesată de Winifred şi ar fi fost pur şi simplu bucuroasă să o poată înţelege mai bine. L Deci, în ziua în care Gudrun se întoarse la Shortlands, la cererea lui Winifred se organiză o mică

festivitate.

— Ar trebui să faci un buchet de flori ca să i-1 dai domişoarei Brangwen când soseşte, îi spuse Gerald surorii sale, zâmbind. — O, nu, exclamă

Winifred, e o prostie.

— Ba deloc. E o atenţie extrem de încântătoare şi obişnuită.

O, este o prostie, protestă Winifred, cu toată ucej mauvaise hcmtem caracteristică vârstei.

Totuşi, ideea o încântă. Ţinea foarte mult să o ducă la îiulc plinire. Se învârti în jurul serelor şi a răsadniţelor, privind eu jirul florile. Şi cu cât se uita mai mult, cu atât mai mult îşi dorea să cu leagă un buchet din florile pe care le vedea, cu atât mai fascinaţi devenea când îşi imagina întreaga ceremonie, devenind din ce in ce mai fâstâcită şi mai conştientă până când aproape că*şi ieşi din fire. Nu putea să-şiscoătă ideea din minte. Era ca şi cum tiu impuls obsfedant o împingea de ta spate şi nu avea suficient curaj să-l urmeze. Aşa că se plimbă din nou prin sere, uitându-se I» trandafirii minunaţi din ghivece şi la imaculatele cielame, 1« buchetele de un alb mistic ale plantelor agăţătoare. Ce'frumuseţe! O, ce minunate erau! Ce încântare ar fi dacă ar avea un buchet perfect şi:îJlâr putea oferi lui Gudrun a doua zi.

Pasiunni şi nehotărârea ei absolută aproape că o îmbolnăveau. Până 1» urmă

se strecură ’la 'căpătâiul tatălui ei. j Tăticule, spuse ea. ® '■ — Ce-i, comoara mea?:

Dar ea se retrase, cu ochii aproape plini de lacrinii, nedumerită. Tatăl ei o privi şi inima i se încălzi de tandreţe, de un val chinuitor de iubire aprinsă.

—Ce vrei să-mi spui, iubita mea?

Î-C Tăticule! zise ea, cu ochii zâmbind laconic, nu-i aşa că-i o prostie să-i ofer domnişoarei Brangwen un buchet de florPcând] soseşte? ’

Bolnavul se uită în ochii strălucitori şi inteligenţi ai fetei| iar inima i se aprinse de iubire*

-—Nu, draga mea, nu e prostie. Şi reginele primesc flofilM

Acest lucru nu o calmă pe Winifred. Bănuia cumva că*1 regi-] nele însele nu erau decât o prostie. Totuşi, îşi dorea atât dl tare să aibă parte de o atmosferă romantică.

Un cuvânt compus, relativ rar, folosit în.franceza din a doua ju-1 mătate a secolului al XVIJ-lea. înseamnă acelaşi lucru ca, şi temeraill 342

D.H.

Lautf^H francez mai deş întâlnit fausse bonte, care poate fi tradus prin „timi-I ditate exagerată”.

Atunci, să i le ofer? întrebă ea.

— Să-i oferi domnişoarei Brangwen flori? Chiar te rog, micuţa Hitii.

Spune-i lui Wilson că am zis să-ţi dea ce vrei tu.

■ Copila zâmbi uşor, pe ascuns, în mod inconştient în sinea ei, sndcipând ceea ce avea să facă.

I— Dar nu le iau până mâine, spuse ea.

! •— Până mâine nu, micuţa mea. Dă-mi un sărut atunci...

I Winifred îl sărută în tăcere pe bolnav şi se furişă afară din Bnineră. Se duse din nou să dea înconjur serelor şi răsadniţelor, In$t:iinţându-1 pe grădinar, în stilul ei simplu, categoric, pe un ton înalt, în legătură cu ceea ce voia, arătându-i toate florile pe care le alesese.

I— Pentru ce vă trebuie? întrebă Wilson.

■ -— îmi trebuie mie, spuse ea.

I Ar fi vrut ca servitorii să nu pună întrebări.

I — Asta mi-aţi mai spus. Dar la ce vă trebuie? Vreţi să împodobiţi ceva, să

le oferiţi, sau la ce?

■ — Vreau să fac un buchet de bun-venit.

IF— Un buchet de bun-venit? Cine vine, deci? Ducesa de Ibrtland68?

I - Nu.