Q astfel do afirmaţie este făcută doar din dorinţa de haos.
Fără să-se străduiască să ajungă la o concluzie, Gerald} tralfl una. Renunţă
la întregul concept de egalitate democraţi#!! con* siderându-1 o problemă
stupidă. Ceea ce conta era măreaţa maşi* nârie socială a producţiei. Fie ca ea să funcţioneze perfect, Isl producă îndeajuns, fie ca tuturor să li se ofere o parte mai-maie sau mai mică, în funcţie de gradul sau de importanţa funcţiei salt* şi atunci, când toate astea vor fi îndeplinite, diavolul poate să-şi bage coada, fiecare fiind liber să se amuze şi să-şi satisfacă poftele după bunul plac, atâta vreme cât nu deranjează pe nimeni* Aşa că Gerald se apucă de treabă pentru a pune întreprinderea pe picioare. Prin călătoriile şi lecturile sale ajunsese la concluzia d fl secretul de bază al vieţii e armonia. Nu găsise o definiţie proprip, prea clară a armoniei. Cuvântul îl încânta şi simţea câ ajunsese la propriile concluzii. Aşa câ purcese să-şi pună ideile filosofice în practică, impunând ordinea în lumea înconjurătoare şi transpunând noţiunea mistică de armonie în domeniul lumii re'al&lS De îndată ce văzu firma, înţelese ce avea de făcut. Avea d# dus o luptă cu Materia, eu pământul şi cu cărbunele pe care îl conţinea. Aceasta era unica idee, şi anume aceea de a supune materia neînsufleţită din subteran şi să o subjuge voinţei sale. Iar pentru această luptă cu materia trebuia să ai instrumentele perfecte într-o organizare perfectă, un mecanism atât de subtil şi armonios aflat în funcţionare încât reprezintă singura grijă ia omului şi, prin repetarea nesfârşită a unei mişcări date, sâduci la îndeplinirea unui scop, în mod negreşit inuman. Acest principiu inuman, al mecanismului pe care voia să-l construiască, |îi insuflă lui Gerald o exaltare aproape religioasă. El, omul, era în stare să interpună un mediu perfect, neschimbat, divin, între U şi
Materia pe care trebuia să o supună. Acestea erau cele două forţe opuse: voinţa sa şi Materia dură a pământului. Iar între acestea putea plasa expresia însăşi a voinţei sale, încarnarea puterii sale, o maşină imensă şi perfectă, un sistem, o activitate Kfftt se poate de ordonată, o permanentă repetiţie mecanică, o repetare ad infinitum, aşadar eternă. îşi găsi eternul şi infinitul în principiul pur mecanic al coordonării perfecte, într-o mişcare desăvârşită, complexă şi repetată la nesfârşit, ca învârtirea unei toţi; dar o învârtire productivă, aşa cum rotirea universului poa fcitdi îndrăgostite te fi numită
o învârtire productivă, o repetare utilă trecând prin nternitate, către infinit.
Iar aceasta 2.82 este mişcarea divină, această lepetare utilă ad infinitum. Iar Gerald era zeul maşinii, deus ex |m achina 52 . Şi întreaga voinţă productivă a omului era divinitatea. t îşi găsise un scop în viaţă acum, acela de a propovădui pe pământ un sistem măreţ şi perfect în care voinţa omului se manifesta firesc şi netulburată, eternă, o fiinţă dumnezeiască în devenire.
Trebuia să înceapă cu minele. Condiţiile erau stabilite: întâi Materia rezistentă din subteran, apoi instrumentele necesare supunerii ei, instrumente umane şi metalice; şi în cele din urmă, propria sa voinţă
desăvârşită şi propria lui minte. Era nevoie de o coordonare excelentă a nenumăratelor instrumente umane, animale, metalice, cinetice, dinamice, o îmbinare superbă de miliarde de unităţi micuţe într-o singură entitate perfectă şi măreaţă. Şi atunci, căci în acest caz se atingea perfecţiunea, voinţa celui superior era îndeplinită perfect, iar voinţa omenirii îşi juca perfect rolul; căci oare nu omenirea era în opoziţie mistică cu Materia neînsufleţită, oare nu era istoria umanităţii doar istoria cuceririi uneia de către cealaltă?
Minerii erau depăşiţi. In timp ce se aflau încă în capcana egalităţii divine a omului, Gerald trecuse mai departe, preluase destinele lor şi purcese în calitatea lui de fiinţă umană să îndeplinească voinţa omenirii în întregul ei.
Ii reprezenta pe mineri doar într-un mod superior, în clipa în care observă
că singura modalitate de a îndeplini perfect voinţa omului era aceea 52Zeul din maşinărie (lat.).
de a stabili maşina perfectă, inumana. Dar el îi reprezenta pi mineri doar în esenţă, căci erau cu mult în urmă, primitivi,
disputându-şî egalitatea materială. Dorinţa se preschimbase !n această
râvnă nouă, mai măreaţă, pentru un mecanism perfeit care să intervină între om şi Materie, dorinţa de a preschimba divinitatea într-un mecanism pur.
De îndată ce Gerald se ocupă de firmă, vechiul sistem fu zguduit de fiorul morţii. Toată viaţa fusese chinuit de un demon furios şi distrugător care îl poseda uneori, câ o stare de nebunii'. Acum acest temperament pătrunsese ca un virus în firmă ■jl erupea violent. Teribile şi inumane au fost investigaţiile salo până în cel mai mic amănunt! Nu precupeţi nici un efort, nici un sentiment vechi, ci din contră renunţă la tot. Ii privea pe bătrânii directori, pe funcţionarii încărunţiţi, pe pensionarii tremurânzi şi apoi îi înlocuia ca pe nişte vechituri. întreaguj concern părea un spital de angajaţi invalizi. N-avea nici o remuşcare. Aranjă pensiile hecesare, căută înlocuitori efieîlnţi şi când aceştia fură găsiţi, îi înlocui pe funcţionarii bătrâni. H
— Am primit o scrisoare înduioşătoare de la Letherialon, spunea tatăl lui pe lin ton dezaprobator, dar preocupat. NtK crezi că bietul om ar mai putea fi ţinut puţin? întotdeauna am crezut că se descurcă foarte bine.
— I-am găsit un înlocuitor, tată. O să fie mai fericii aşa, crede-mă. Nu crezi că indemnizaţia e suficientă?
— Bietul om nu e interesat de indemnizaţie. îl deranjează foarte tare că e scos la pensie forţat. Zice că poate să mal muncească încă douăzeci de ani!
—Da, dar nu genul acesta de muncă îmi trebuie mie. lf§ nu înţelege!
Tatăl oftă. Nu voia să afle mai multe. Credea că minele vor trebui să fie revizuite dacă exploatarea lor continua. Şi în definitiv, ar fi rău pentru toţi dacă trebuie să fie închise. Aşa câ nu putu răspunde cerinţelor adresate de vechii săi oameni de încredere şi nu
repeta decât: „Aşa spune Gerald!” 286
D.H. Lawiftwş
Astfel tatăl ieşi diri ce în ce mai mult din centrul atenţiei. Pentm el întregul cadru al vieţii reale se spărsese. După părerea lui, fusese un om corect, iar comportamentul lui se ghida după Stela al unei religii măreţe. Dar aceasta părea să se fi învechit,
Idevenise nefolositoare în lume. Nu înţelegea. Nu făcea decât să sc retragă
cu principiile sale într-un colţ neştiut, în tăcere. Luminile minunate ale credinţei, care nu mai puteau acum să lumineze lumea, încă mai ardeau blând şi îndeajuns în colţul ilrştiut al sufletului său şi în tăcerea locului său de retragere.
B Gerald se avântă să reformeze firma începând cu birourile, l[ra necesar să
facă economii severe pentru a putea pune în practică marile schimbări pe care le avea de făcut.
| —Ce-i cu acest cărbune pentru văduve? întrebă el.
■ — Văduvelor celor care au lucrat în firmă li s-a alocat Întotdeauna o cantitate de cărbuni la fiecare trei luni.
■ — De acum înainte vor trebui să-l plătească. Compania nu p o instituţie caritabilă, aşa cum toată lumea se pare că gândeşte. Văduvele, aceste rămăşiţe ale umanitarismului sentimental! Avea un sentiment de antipatie când se gândea la ele. Erau 1umva respingătoare. De ce oare nu erau jertfite pe rugul unde ardea soţul lor, ca Sati53 în India? In orice caz, trebuiau să plătească pentru cărbune.
I Cheltuielile erau reduse în mii de feluri, prin metode atât de subtile încât treceau neobservate de muncitori. Minerii trebuiau lă plătească pentru transportul cărbunelui lor, şi încă destul de mult; trebuiau să plătească
pentru unelte, pentru ascuţit, pentru îngrijirea lămpaşelor şi pentru multe alte mărunţişuri care făcea ca lista de cheltuieli suportate de fiecare muncitor să ajungă până la aproximativ un şiling pe săptămână. Minerii nu erau prea bine lămuriţi, dar erau destul de supăraţi. In schimb, acest lucru aducea companiei economii de sute de lire pe săptămână.
Treptat, Gerald deveni stăpânul atotputernic. Şi atunci începu marea reformă. Au fost angajaţi ingineri experţi în toate sectoarele. Se instală şi o uriaşă centrală electrică, atât pentru iluminat, transport subteran, cât şi pentru a alimenta instalaţiile cu curent. Fiecare mină avea electricitate.
Utilaje noi fură adus# din America, utilaje cum nu mai văzuseră minerii niciodată, adevăraţi uriaşi de oţel, aşa cum erau denumite maşinile de bliil împreună cu alte utilaje mai neobişnuite. Exploatarea minelor fu schimbată
în totalitate; controlul fu preluat în întregime iliti mâinile minerilor şi se renunţă la conducerea contramaiştrilof. Totul era dirijat după cea mai precisă şi subtilă metodă tehnicii, oameni şcoliţi şi experţi preluau controlul pretutindeni, iar mi3 nerii fură reduşi la simple instrumente mecanice.
Trebuiau M muncească din greu, mult mai sârguincios decât până atunci, căci munca era groaznică şi descurajantă, tocmai pentru că li u părea absurdă.
Dar se supuneau în întregime. Bucuria dispăru din viaţa Idf, speranţa părea să piară pe măsură ce minele se mecanizau tot mai mult. Şi totuşi acceptară noile condiţii. Chiar avură o satisfacţie mai mare în urma acestei situaţii. La început îl urări, pe Gerald Crich şi jurară să se răzbune pe el, chiar să-l ucidă. 1 )«i cu trecerea timpului, acceptară totul cu o satisfacţie 53Nume dat în religia brahmană văduvelor care erau arse pe rugul funerar al soţilor lor.
cumva fatalistă. Gerald era pentru ei marele preot, reprezenta noul erei pe care şi-l însuşiseră cu adevărat. Tatăl său era deja dat uitării, Se crease o nouă
lume, o nouă ordine, strictă, oribilă, inumanii, dar satisfăcătoare prin însuşi caracterul ei distrugător. Muncitorii erau mulţumiţi că aparţineau unei epoci măreţe şi minunate u maşinăriilor, chiar dacă asta ducea la distrugerea lor. Era, ceeu ce-şi doreau. Era cel mai măreţ lucru pe care-1 produsese omul vreodată, cel mai minunat şi cu adevărat supraomenesc. Erau entuziasmaţi că făceau parte din acest sistem măreţ şi supraomeJ nesc care depăşea sentimentele sau raţiunea, deci era ceva cu adevărat dumnezeiesc. Inimile lor mureau, dar sufletele erau împăcate. Era ceea ce-şi doreau. Altminteri, Gerald n-ar fi puluf face niciodată ceea ce făcuse. Le anticipa dorinţele, oferindu-ld ceea ce-şi doreau, făcându-i părtaşi la un sistem măreţ şi perfefl l care reducea viaţa la principii pur matematice. Aceasta era un soi de libertate, genul de libertate pe care şi-o doreau cu adevărat. Era primul pas către distrugere, prima mare etapă a haosului, substituirea principiului mecanic cu cel organic, distrugerea
