[ — Ce s-a întâmplat? întrebă ea, cu vocea ei respingătoare şi pe un ton înalt.

Nu mă întreba pe mine! Eu nu ştiu nimic despre rezultatele ultime sau penultime ale căsătoriei, te asigur.

— Doar despre cea care se practică în mod obişnuit, nelejj timă, răspunse Gerald. Chiar aşa... Nu ştiu nici eu... Nu sunt expert în ale căsniciei sau în stadiile sale de finalitate. Asta par# să fie o obsesie care-1 frământă doar pe Rupert.

— Exact! Acesta e chiar necazul lui! In loc să-şi doreascA o femeie pentru ceea ce este ea însăşi, vrea să-şi împlinească pro» priile idealuri, care, atunci când sunt puse în practică, se dovedesc inutile. . j

— A, nu. Mai bine să adulmeci ceea ce e feminin într-o femeie, aşa cum face un taur în faţa porţii. Apoi păru că în fi sclipeşte o scânteie. Crezi că

iubirea e răspunsul, nu? întrebă i*l.

— Desigur, atâta vreme cât durează, doar nu poţi să te aş tepţi la ceva veşnic, se auzi vocea lui Gudrun, stridentă, acope«j rind zgomotul.

— Căsătorie sau nu, definitivă sau doar pe jumătate, satt doar aşa şi aşa?

Profită de iubire unde o găseşti.

— Cum îţi place sau cum nu-ţi place, se auzi Gudrun ca un ecou. Căsătoria e un aranjament social şi n-are nimic de-a face cu chestiunea iubirii.

Ochii lui scânteiau tot timpul când o priveau. Gudrun se simţea de parcă

ar fi sărutat-o nestânjenit şi maliţios. Acest lucru îi aprinse obrajii, dar sufletul îi era neclintit şi neşovăitor. — Crezi că Rupert a luat-o un pic razna?

întrebă Gerald. 1 Ochii ei sclipiră recunoscând acest fapt.

— în ceea ce priveşte femeia, da, spuse ea, aşa cred. Este un lucru aşa de măreţ când te gândeşti la doi oameni îndrăgostiţi tot restul vieţii. Dar chiar şi atunci, căsătoria n-are nimic de-a face cu asta. Dacă se iubesc, e foarte bine.

Dacă nu, ce rost mai are să discutăm inutil?

— Da, spuse Gerald. Aşa mi se pare şi mie. Dar cum rămâne cu Rupert?

— Nu-mi dau seama, nici el şi nici nimeni altcineva nu-şi poate da seama.

Se pare că e de părere că dacă te căsătoreşti poţi să 358 D.H. Lawri^M ajungi într-un al treilea rai, sau ceva de genul acesta, totul e foarte confuz.

—Foarte! Şi cine-şi doreşte un al treilea rai? De fapt, Rupert tânjeşte teribil să fie în siguranţă, să se lege de catarg.

I— Da. Mi se pare că şi aici greşeşte, spuse Gudrun. Sunt sigură că ai şanse mai multe ca amanta să-ţi fie mai credincioasă dreât soţia, doar pentru că ea este propria ei stăpână. Dar nu, el spune că, după părerea lui, soţul şi soţia pot ajunge mai departe decât orice alte fiinţe, dar unde anume, nu explică.

Se pot fţunoaşte unul pe altul dumnezeieşte sau diabolic, dar mai ales diabolic, într-un mod atât de perfect încât trec dincolo de rai şi de iad şi ajung — aici se rupe firul — nicăieri.

I — In Paradis, spune el, râse Gerald. f Gudrun ridică din umeri.

I — Je m’en fiche 70 de Paradisul vostru! spuse ea.

[ — Nefiind o mahomedană71, spuse Gerald.

Birkin stătea nemişcat, conducând maşina, total absent de geea ce spuneau ei. Iar Gudrun, care stătea chiar în spatele lui, limţi un fel de plăcere ironică

dându-i în vileag ideile, ft — El zice, adăugă ea, cu o grimasă ironică, că poţi găsi un echilibru etern prin căsătorie, dacă accepţi unirea şi totuşi trăieşti separat neîncercând o contopire.

K — Mie asta nu-mi spune nimic, zise Gerald.

K> — Asta e ce spun şi eu, zise Gudrun.

I — Cred în iubire, într-un adevărat abandon, dacă eşti capabil de aşa ceva, spuse Gerald. k — Şi eu, zise ea. ţ — Şi Rupert crede la fel, deşi tot timpul protestează.

► — Ba nu, spuse Gudrun. N-o să se lase în voia celeilalte persoane.

Nu poţi fi sigur de el. Cred că asţa-i problema. — Totuşi, îşi doreşte o căsătorie! Căsătorie — et puis 72 ? r — Le paradis 73 ! exclamă Gudrun ironic.

In timp ce conducea, Birkin simţi un fior pe şira spinării, ca ţi cum cineva i-ar fi ameninţat gâtul. Dar dădu din umeri ui indiferenţă. începu să plouă.

Asta era o schimbare. Opri ma§inn şi coborî ca să ridice capota.

CAPITOLUL XXII DE LA FEMEIE LA FEMEIE

AJUNSERĂ ÎN ORAŞ şi-l lăsară pe Gerald la gară. Gudrun şl Winifred urmau să ia ceaiul împreună cu Birkin care o aştepta şi pe Ursula. Totuşi, după-amiază prima persoană care îşi făcu apariţia fu Hermione. Birkin era plecat, aşa că intră în salon, aruncă o privire la cărţile şi hârtiile lui şi cântă

la pian. Apoi sosi Ursula. Fu surprinsă, într-un mod neplăcut, să o vadă pe Hermione, de la care nu mai primise nici o veste în ultimul timp.

—E o surpriză să te văd, spuse ea.

—Da, zise Hermione. Am fost plecată la Aix74.

—O, pentru sănătate?

—Da.

Cele două femei se priviră. Ursulei îi displăcea chipul prelung, serios, pe care Hermione îl ţinea îndreptat în jos. Avea ceva din stupiditatea şi mândria prostească a unui cal. „Are un chip ca de! cal”, îşi spuse Ursula,

„are ochelari de cal.” Chiar i se părea că Hermione, asemenea lunii, nu era decât ca o monedă cu o singură faţă. Nu exista revers. Se oglindea tot 70puţin îmi pasă (fr.).

71Aluzie la faptul că paradisul musulman include plăceri carnale.

72Şi apoi? (fr.)

73Paradisul! (fr.)

74 Probabil oraşul francez balneoclimateric Aix-les-Bains din regiunea Savoia, cunoscut pentru izvoarele sale sulfuroase fierbinţi şi clima sănătoasă, deşi ar putea fi vorba şi de oraşul francez Aix-en-Provence,; la 18 mile nord de Marsilia.

timpul în lumea îngustă, dar pentru ea completă, a conştiinţei existente. In întuneric, ea nu exista. La fel ca şi luna, jumătate din ea era pierdută pentru viaţă. Eul ei era în întregime concentrat în mintea ei.;' nu ştia ce înseamnă

să alergi spontan sau să te mişti ca un peşte în apă, sau ca o lăcustă în iarbă.

Trebuia întotdeauna să ştie.

I Dar numai Ursula suferea din cauza acestei limitări a Her- udonei. Doar ea simţea stăpânirea de sine rece a Hermionei care parca să o reducă la un nimic. Hermione, care cugeta şi tot cugeta până când devenea epuizată de durerea efortului pe care D.H. -1 depunea să filtreze totul prin conştiinţa ei, până-şi simţea trupul nlilrşit şi cuprins de cenuşă, care ajungea atât de înceţ